Celebrul producător german de material fotografic Leica a contribuit la "renaşterea" faimosului aparat sovietic Zenit, la peste 30 de ani după încheierea producţiei sale în serie, cu un nou model ce a fost prezentat miercuri şi care a reluat renumitul design al produsului original, adaptându-l în acelaşi timp la era digitală, informează AFP preluată de Agerpres
Noul aparat de fotografiat, denumit Zenit M, va fi înzestrat cu un obiectiv fabricat în Rusia de legendara uzină din Krasnogorsk (KMZ), aflată în apropiere de Moscova, însă va fi asamblat în Germania cu tehnologii Leica, au anunţat într-un comunicat reprezentanţii conglomeratului public rus Rostec, care controlează activitatea fabricantului din Rusia.
Designul aparatului Zenit M se va inspira din modelele istorice ieşite de pe linia de fabricaţie a uzinei ruseşti, Zenit E şi Zorki, care - ca o ironie a destinului - se inspirau din produsele comercializate de compania germană Leica.
Uzina KMZ face parte din grupul Shvabe, controlat de Rostec. Ea a produs până în 1986 aproape 8 milioane de unităţi ale emblematicului model Zenit E. Deşi aparatul a continuat să fie fabricat în uzina rusă într-o manieră limitată şi după acea dată, KMZ a oprit definitiv asamblarea camerelor foto începând din 2005, producând doar obiective.
Acest aparat digital telemetric va avea la bază tehnologia unui aparat Leica, M Type 240, cu un obiectiv "complet desenat şi fabricat în Rusia, cu 100% componente şi materiale ruseşti", precizează acelaşi comunicat.
Noul aparat, prezentat miercuri la un salon de fotografie organizat în Koln, va fi disponibil pe piaţă începând din luna decembrie în Europa şi începând din ianuarie 2019 în Rusia.
"Noile obiective vor fi fabricate potrivit noilor standarde de calitate ale companiei Leica, păstrând în acelaşi timp estetica artistică discretă, caracteristică obiectivelor produse de uzina KMZ", au declarat pentru AFP reprezentanţii serviciului de presă al Shvabe, precizând că preţul de cumpărare al noului produs va fi cuprins între 5.000 şi 6.000 de euro.
Pentru grupul rus, acest parteneriat îi va permite să îşi reia producţia de aparate foto sub marca Zenit, lansându-se în acelaşi timp în sectorul digital.
"Cooperarea dintre Zenit şi Leica formează o alianţă unică între o îndelungată experienţă a fabricării de produse optice şi tehnologiile moderne din Rusia şi Germania", a declarat Alexei Patrikeyev, directorul general al Shvabe, citat în acelaşi comunica


































Comentează