Portarul Gianluigi Buffon a respins luni ideea unei posibili retrageri din activitatea competiţională, după plecarea de la Juventus Torino, şi a afirmat că în câteva zile va decide în privinţa viitorului său, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit unor surse media din Italia, cel mai probabil acesta va reveni la clubul la care s-a format, Parma, care din sezonul viitor va evolua în Serie B.
''Nu ştiu încă ce voi face, încă mă gândesc să văd dacă să aleg străinătatea, pentru a juca din nou în Liga Campionilor ca titular, sau un club din Italia. Vreau să fac o alegere pe care să nu o regret'', a spus Buffon (43 ani).
El a adăugat că nu intenţionează să-şi agaţe ghetele în cui şi nici nu mai vrea să fie portar de rezervă, aşa cum s-a întâmplat la Juventus Torino.
Buffon a debutat în Serie A la Parma în 1995, la vârsta de 17 ani.
Gianluigi Buffon şi-a anunţat plecarea de la echipa Juventus Torino după terminarea sezonului competiţional.
''Am decis să plec de la Juventus după încheierea actualului sezon. Nu mai prelungesc înţelegerea cu clubul'', a spus Buffon.
Luna trecută, presa sportivă italiană scria că Buffon, unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului, ar fi în vizorul a cel puţin cinci echipe, printre care Dinamo Kiev, noua campioană a Ucrainei, antrenată de Mircea Lucescu. De serviciile lui ar fi interesate cel puţin cinci cluburi: Olympiakos Pireu, care a câştigat de curând un nou titlu de campioană a Greciei, Eintracht Frankfurt, Sporting Lisabona, Galatasaray Istanbul şi Dinamo Kiev.
Campion mondial cu Italia în 2006, Buffon a câştigat zece titluri în Serie A cu Juventus, iar în 2017 a anunţat că se va retrage un an mai târziu, dar a acceptat apoi un contract cu Paris Saint-Germain, cu care a câştigat titlul în Ligue 1, înainte de a reveni la Juve.
În actuala stagiune, el a fost rezerva polonezului Wojciech Szczesny şi a apărat poarta lui Juventus în 12 meciuri în toate competiţiile.
El deţine, de asemenea, recordul pentru numărul de meciuri jucate în Serie A (693).
Legendarul Gianluigi Buffon amână momentul retragerii - Ar putea fi coleg cu Mihărila și Dennis Man
Explorează subiectul
Articole Similare

14
Louis Munteanu a debutat oficial în MLS pentru DC United
14

41
JO de iarnă: Echipajul de bob 4 al României concurează în ultima zi de competiţie
41

19
Liderul Superligii joacă duminică la Unirea Slobozia
19

59
Note de plată după derby: Zeci de mii de lei în amenzi la Rapid - Dinamo
59

1.022
Cortina va cădea în curând peste Jocurile Olimpice de iarnă: Verona scrie epilogul unei ediții memorabile
1.022

142
Clasamentul pe medalii, la finalul zilei de sâmbătă, penultima zi a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina
142

38
Echipa feminină de curling a Canadei a obţinut medaliile de bronz la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina
38

108
Echipa masculină de hochei pe gheaţă a Finlandei a obţinut medaliile de bronz, sâmbătă seara, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina
108

34
Echipa masculină de curling a Canadei a câştigat medaliile de aur la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina
34

344
Rapid-Dinamo: 'Suntem dezamăgiţi de acest rezultat, dar asta este' - Zeljko Kopic
344

25
Matei Radu s-a clasat pe locul 8 în proba individuală de sabie, sâmbătă, la Campionatele Europene de scrimă pentru cadeţi de la Tbilisi
25

40
Premier League: Manchester City a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, gruparea Newcastle United
40

25
La Liga: Atletico Madrid a dispus sâmbătă seara, pe teren propriu, de formaţia catalană Espanyol Barcelona
25

















Comentează