Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Legile Educației - Se distruge piața neagră a lucrărilor de licență sau doctorat: amenzi de până la 600.000 de lei

Alplaus
doctorat

În România există o adevărată piață neagră a lucrărilor de licență, doctorat sau masterat. Există site-uri specializate pe vânzarea unor astfel de lucrări, iar în noile legi ale Educației se încearcă distrugerea acestei rețele.

Amenzile pentru vânzarea acestor lucrări vor ajunge până la 200.000 de lei, iar dacă un site a fost închis, iar administratorii îl redeschid amenzile pot ajunge până la 600.000 de lei.

Ce prevede amendamentul PSD la Legile Educației:

3) Constituie contravenție şi se sancționează cu amendă în cuantum de la 100.000 lei la 200.000 de lei fapta persoanei fizice sau juridice care pune la dispoziția studenților, studenților doctoranzi, cursanților contra cost, prin internet, prin reţele de socializare sau servicii de comunicare electronică, în scopul însuşirii fără drept a calității de autor pentru lucrări științifice, referate, lucrări pentru examenele de evaluare pe parcurs, precum și de finalizare a studiilor universitare de licență, masterat și/sau de doctorat.

(4) Se autorizează Ministerul Comunicațiilor să identifice și să oprească imediat funcționarea site-urilor care promovează oferte de vânzare, vânzarea sau punerea la dispoziție a persoanelor fizice contra cost a produselor menționate mai sus.

(5) Redeschiderea site-urilor sub orice formă constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 300.000 lei și 600. 000 lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.