Primarul Timșoarei, Dominic Fritz, urmează exemplul colegului să de partid Vlad Voiculescu. Numit ministru al Sănătății, Voiculescu și-a delegat practic toate atribuțiile către subalterni. Același lucru l-a făcut și Dominic Fritz, care a decis să nu mai conducă nicio comisie din Primăria Timișoara.
Citește și: Rareș Bogdan face UN PAS în spate: În coaliție situația NU e gravă, nu discutăm despre demiteri
Viceprimarul PNL Cosmin Tabără, avocat și fiul al lui Valeriu Tabără, conduce acum comisia de ordine publică, comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice, comisia de aplicare a Legii 10/2001, comisia de negociere cu terții, comisia de repartizare a locuințelor, comisia pentru stabilirea suprafețelor de teren pe care se vor constitui dreptul de superficie cu titlu oneros, comisia pentru sprijinirea tinerilor pentru construirea unei case proprietate personală, comisia de analiză privind dreptul de acces la informațiile de interes public, comisia de acordare de depăgubiri în cazul exproprierilor, comisia de analiză a spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință și comisia pentru vânzarea spațiilor medicale. Primarul Timișoarei i-a delegat, de la începutul lunii martie, lui Cosmin Tabară inclusiv participarea la ședințele comitetului județean pentru situații de urgență. Chiar și așa, Fritz a votat pentru carantinarea Timișoarei, în luna martie.
”Primarul este președinte de drept într-o mulțime de comisii stabilite de lege. Așa cum este cutuma, fiecare viceprimar face parte din comisiile pentru domeniul în care i-am delegat atribuții. Această împărțire de responsabilități mai ales pentru procedurile de rutină îmi permite să mă focusez pe deciziile strategice și proiectele prioritare ale orașului și să aprofundez relațiile cu alte instituții la nivel local, național și internațional”, a declarat Fritz pentru Pressalert.ro.
Comentează