Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Leo Varadkar atacă Marea Britanie după ce guvernul de la Londra s-ar fi răzgândit în privinţa acordului legat de frontiera nord-irlandeză

Brexit

Premierul irlandez Leo Varadkar s-a declarat luni seară 'surprins şi dezamăgit' de faptul că şefa guvernului britanic Theresa May s-a răzgândit în privinţa acordului legat de situaţia frontierei nord-irlandeze după Brexit la care s-ar fi ajuns mai devreme în cursul zilei, transmite AFP. Atât de la Bruxelles, cât şi de la Dublin au venit luni confirmări că s-au făcut progrese către un acord legat de statutul frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord după ieşirea Marii Britanii din UE. Astfel, potrivit presei, Marea Britanie ar fi acceptat să menţină în Irlanda de Nord reguli similare celor în vigoare pe piaţa unică europeană şi în uniunea vamală, conform Agerpres.

După apariţia acestei informaţii, Arlene Foster, lidera Partidul Democrat Unionist din Irlanda de Nord (DUP), formaţiune ale cărei mandate în Camera Comunelor îi asigură o majoritate parlamentară guvernului britanic condus de Theresa May, a declarat că nu va susţine un astfel de acord şi a apreciat că Irlanda de Nord trebuie să părăsească UE în aceiaşi termeni ca restul Regatului Unit.

Această opoziţie a formaţiunii DUP este în opinia premierului irlandez motivul care a determinat-o pe Theresa May să se răzgândească în privinţa înţelegerii încheiate la ultimele negocieri. 'Este important să ascultăm DUP, dar există şi alte partide în Irlanda de Nord (...) Înţelegem că prim-ministrul (Theresa May) are nevoie de puţin mai mult timp (...) şi că negociază cu bună credinţă', a comentat luni seară în faţa presei premierul Leo Varadkar.

Cei 27 de lideri ai statelor UE (fără Marea Britanie) şi-au dat la ultimul summit acordul pentru pregătirea a ceea ce în poziţia de negociere a europenilor este descrisă drept a doua fază a negocierilor cu Londra, respectiv negocierea relaţiilor viitoare dintre UE şi Marea Britanie după data oficială a Brexit-ului, 29 martie 2019, în special un acord comercial şi eventual perioada de tranziţie de doi ani solicitată de premierul britanic Theresa May.

Însă ei au amânat pentru summitul din 14-15 decembrie decizia de a-l autoriza pe negociatorul-şef european Michel Barnier să angajeze discuţiile privind această a doua fază înainte de a se înregistra progrese în toate cele trei dosare esenţiale pentru europeni, respectiv 'factura' Brexit-ului, drepturile cetăţenilor comunitari în Marea Britanie şi situaţia frontierei dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avut luni la Bruxelles o întrevedere cu premierul Theresa May, la finalul căreia amândoi au confirmat că încă nu s-a ajuns la un acord, Juncker manifestându-şi însă speranţa că o înţelegere va fi găsită săptămâna aceasta, astfel încât liderii europeni să o poată evalua la summit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.