Leonardo DiCaprio și alți activiști pentru protecția mediului şi-au luat rămas-bun de la 'mama cimpanzeilor'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 12-11-2025 23:53

Article thumbnail

Sursă foto: nonprofit.xarxanet.org

Activişti pentru protecţia mediului, printre care actorul Leonardo DiCaprio, şi reprezentanţi ai comunităţilor indigene, i-au adus miercuri la Washington un emoţionant omagiu faimoasei experte în cimpanzei Jane Goodall, decedată luna trecută pe pământ american, informează AFP.

"Oriunde mergea, transmitea un mesaj simplu şi puternic: încă există speranţă şi fiecare dintre noi poate face o diferenţă", a subliniat Leonardo DiCaprio la funeraliile acestei figuri emblematice a apărării mediului, pe care o considera o "prietenă".

Jane Goodall a murit pe 1 octombrie, la vârsta de 91 de ani, în California, unde se afla în cadrul unui turneu de conferinţe în Statele Unite. Funeraliile sale au avut loc în catedrala din Washington.

Persoane de toate vârstele, unele însoţite de câini sau de maimuţe de pluş asemănătoare celei pe care cercetătoarea o lua cu ea în deplasările sale, i-au adus un ultim omagiu.

Jane Goodall şi-a dedicat viaţa studiului maimuţelor mari şi protejării mediului înconjurător.

Moştenirea sa "reflectă o armonie cu credinţele Navajo, amintind că puterea umanităţii stă în respectul său faţă de toate fiinţele vii şi în responsabilitatea noastră de a proteja Pământul pentru generaţiile viitoare", a declarat DeWayne Crank, reprezentant al naţiunii Navajo.

Prin faptul că a demonstrat că şi cimpanzeii pot folosi unelte şi a descris personalităţile şi comportamentele lor, Jane Goodall a revoluţionat modul în care oamenii îşi înţeleg locul în natură.

"Ne amintea mereu că viaţa este plină de minuni, un mozaic interconectat de creaturi diverse", a mărturisit nepotul său, Merlin van Lawick. "Vei continua să trăieşti în nenumărate inimi, iar mesajul tău va continua să dea roade în toate colţurile lumii", a promis el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri