Lewis Ludlam, căpitanul echipei Northampton Saints, va pleca de la echipă la finalul sezonului

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 05-02-2024

Actualizat: 05-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: rugby.ro

Căpitanul echipei de rugby Northampton Saints, internaţionalul englez Lewis Ludlam, va părăsi gruparea din Premiership, prima ligă valorică, la finele sezonului, a anunţat clubul care în prezent este lider în campionat, scrie AFP.

Conducerea "sfinţilor" a confirmat plecarea jucătorului în vârstă de 28 de ani, care a petrecut opt sezoane pe Franklin's Gardens, cel mai probabil la o echipă din primul eşalon al Franţei, Top 14, potrivit Agerpres.

"La sfârşitul sezonului îmi voi lua rămas bun de la echipă pentru a începe o nouă aventură profesională, dar voi fi întotdeauna un om de la Saints", a spus Ludlam, care a avut 121 de apariţii pentru Northampton.

"Cred că am dat totul din punct de vedere fizic şi emoţional acestui club şi sper că fanii noştri au văzut cât de important a fost pentru mine să reprezint Northampton", a adăugat el, admiţând că decizia a fost dificil de luat.

Ludlam, care are şi 25 de selecţii cu XV-le Angliei, va pierde eligibilitatea pentru prima reprezentativă a "Trandafirilor" dacă va pleca în străinătate

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri