DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lia-Olguţa Vasilescu despre protestul SNFP: Ceva mai multă consecvenţă ar fi de preferat

Olguta Vasilescu

Ministrul Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, că ar fi de preferat ceva mai multă consecvenţă din partea sindicatelor care anunţă proteste faţă de proiectul legii salarizării. "În ceea ce priveşte sindicatul respectiv care spune că scoate 100.000 de oameni în stradă şi care are doar 2.000 de membri de sindicat, vreau să îi atrag atenţia că acum fix şapte ani, când se aproba legea salarizării unitare a Guvernului Boc, a atacat-o la CCR sau a cerut Avocatului Poporului să o atace la Curtea Constituţională, fix din motivul pe care îl contestă astăzi. Atunci cereau să se decupleze administraţia publică locală şi să se respecte principiul autonomiei locale, inclusiv principiul financiar, iar acum spun invers decât au cerut atunci. Cred că ceva mai multă consecvenţă din partea lor ar fi de preferat", a afirmat ministrul Muncii, într-o declaraţie acordată presei după ce a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.

Ea a amintit că reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Municipiilor din România şi ai Asociaţiei Comunelor din România susţin această legea a salarizării, apreciind că "este primul pas spre descentralizare". Lia-Olguţa Vasilescu şi-a exprimat speranţa ca legea să intre în vigoare de la 1 iulie, dar a adăugat că lucrurile sunt complicate de minivacanţa bugetarilor.

În opinia sa, modificările care ar putea fi aduse la legea salarizării la nivelul Camerei Deputaţilor vor fi "reglaje fine" în ceea ce priveşte coeficienţii între categorii. "Nu ştim cum s-a aprobat în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, dacă este dat raportul până la sfârşitul acestei săptămâni. Ştiu că sunt doar două comisii avizatoare: comisia juridică şi cea de buget, finanţe. Nu, zece - cum a fost la Senat. Şi comisia de muncă să aibă raport. (...) S-au făcut aproape toate corecturile pe lege la Senat. Sigur că suntem deschişi în continuare la dezbatere, dar aţi văzut că în trei zile legea se poate dezbate fără niciun fel de probleme în comisie, cu fiecare articol, discutat, luat în parte", a spus ea, conform Agerpres.

În ceea ce priveşte Legea pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene urmează să fie majorate cu 30%, Lia-Olguţa Vasilescu a precizat că această prevedere va fi valabilă până la aplicarea legii salarizării unitare. "A fost amendamentul PNL-ului, pe care noi l-am susţinut pentru faptul că ştiam că va intra legea salarizării unitare. Oricum, nu avea foarte mare importanţă. Până acum, anul acesta, noi am făcut o majorare în administraţia publică locală de 20%, mai puţin salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Din cauza aceasta, a fost acceptat acest amendament al PNL", a menţionat Vasilescu.

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a anunţat că activitatea în sistemul instituţional al administraţiei publice locale va fi oprită miercuri. De asemenea, urmează să fie organizat un miting de protest în faţa Camerei Deputaţilor în ziua în care va fi dezbătut proiectul legii salarizării în comisia pentru muncă.

Angajaţii din administraţia publică locală acuză lipsa unei grile de salarizare, neaplicarea deciziei Curţii Constituţionale 794/2016, precum şi încălcarea Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici în ceea ce priveşte salarizarea funcţionarilor publici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.