Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liberalii acuză judecătorii CCR că iau decizii pro-PSD pe bandă rulantă: După alegeri, PNL va reforma Curtea Constituțională

Inquam Photos / George Calin
ccr dorneanu

Liberalii au transmis miercuri, după ce Curtea Constituţională a decis că numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ este constituțională, că „CCR a făcut, din nou, jocul politic al PSD” și că după alegerile parlamentere „PNL va reforma CCR, astfel încât să nu mai fie posibile astfel de decizii cu caracter politic”.

Citește și: VIDEO - Scriitorul Mircea Dinescu îi răspunde lui CTP, acest 'împărat în trening': 'Poate că i-aș fi plâns de milă'

„Curtea Constituțională (CCR) a făcut, din nou, jocul politic al PSD. CCR și-a dat aprobarea pentru menținerea lui Florin Iordache, autorul OUG 13, în fruntea Consiliului Legislativ. CCR a respins sesizarea depusă de PNL împotriva numirii deputatului PSD Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ (...) După alegerile din 6 decembrie, PNL va reforma CCR, astfel încât să nu mai fie posibile astfel de decizii cu caracter politic. Deputatul PNL Ovidiu Ioan Sitterli a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege care modifică legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Propunerea legislativă prevede că magistraţii CCR pot fi numiţi doar din rândul judecătorilor, iar candidaturile pot fi respinse dacă nu există avizul CSM sau dacă acesta este negativ”, a transmis PNL.

Liberalii au enumerat „argumentele solide” pe care le-au prezentat la CCR.

„PNL a prezentat, în sesizare, argumente solide referitoare la neconstituţionalitatea hotărârii prin care Parlamentul l-a numit pe Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ.

Alegerea Președintelui Consiliului Legislativ, în persoana lui Florin Iordache, s-a realizat prin încălcarea dispozițiilor art.9 alin.2 din Legea nr.73/1993 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ. Acest articol se află sub prezumția de constituționalitate și dispune: „Președintele Consiliului Legislativ și președinții de secții se numesc prin votul majorității deputaților și senatorilor, reuniți în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului(…)”. În contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile (majoritatea parlamentarilor prezenți), nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege - 234 de voturi (majoritatea parlamentarilor de pe liste), pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.

Florin Iordache nu îndeplinește condițiile de bună reputație cerute de lege fiind inițiatorul mai multor proiecte legislative, precum Ordonanța 13, care au generat revoltă publică. Buna reputație este incompatibilă cu orice acțiune care generează revoltă publică. De asemenea este încălcat principiul legalității, art.1 alin.(5) din Constituție.

Al treilea motiv de neconstituționalitate este neîndeplinirea condiției prevăzute de lege care dispune că Președintele Consiliului Legislativ nu poate fi membru al unui partid politic. La dosarul depus la Secretarul General al Camerei Deputaților nu există dovada că Florin Iordache a demisionat din PSD anterior înregistrării candidaturii”, a mai postat PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.