Liberalii câștigă cu aproape 100% în al doilea municipiu al județului Mehedinți

Autor: Alice Draghici

Publicat: 10-06-2024

Actualizat: 10-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Digi24

PNL câștigă în mod istoric un municipiu în fieful PSD al județului Mehedinți. Liberalul Adrian Cican a obținut un scor zdrobitor la primăria Orșova, al doilea municipiu din județ, în contextul alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie.

Cican a reușit un scor de 48,70%, după numărarea a 99% din voturile exprimate. Candidatul PSD, Constantin Popescu a luat aproape jumătate din scorul liberalului – 26,9%. Din partea AUR, a candidat Ciprian Mocanu care a reușit un scor de 20,1%.

Prezența la vot în al doilea municipiu al județului a fost una record în istoria post-decembristă – aproape 50%.

La nivel național, peste nouă milioane de români au fost duminică la urne la alegerile locale, iar prezența la vot a depășit 50%, după cum arată datele furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Peste 200.000 de candidați s-au înscris la alegerile locale din acest an desfășurate într-un singur tur de scrutin. Vor fi aleşi 3.186 de primari ai localităţilor şi primarul general al Capitalei, 3.186 de consilii locale şi judeţene.

Dintre cei 11.386 de candidaţi înscrişi pentru posturile de primari, 9.776 candidează în mediul rural, iar 1.610 în mediul urban. În mediul rural, pentru funcţiile de edil candidează 10,56% femei, iar în urban - 12,36%.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri