DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liberalii caută clona lui Klaus Iohannis

iohannis pnl 2

Liberalii caută un al doilea Klaus Iohannis. Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat miercuri, la Realitatea TV, că profilul candidatului PNL pentru Primăria Capitalei este cel a lui Klaus Iohannis, iar pentru primăriile din țară, unde există deja un primar liberal în funcție, acesta are "drept de preempțiune".

"În acest moment sunt candidați care doresc să intre în competiție. Sunt propuneri, dar am stabilit asupra uneia dintre ele, pentru că organizația de București abia acum trebuia să finalizeze o analiză sociologică prin care să definească clar profilul candidatului, și vă spun de pe acum care va fi: profilul Klaus Iohannis. (...) Eu cred că bucureștenilor le lipsește un manager. Bucureștiul mă interesează în mod cu totul deosebit, pentru că noi am acordat foarte multă atenție celor care coordonează activitatea din București și o să ne îndreptăm acum și spre București cu mult mai multă atenție, pentru că suntem prin țară zi de zi, dar Bucureștiul este la doi pași", a precizat Vasile Blaga, la Realitatea TV.

Vezi şi: Petre Roman vrea să se facă primar: Unde candidează fostul premier

Acesta a adăugat că, în ceea ce privește alegerile locale din 2016, partidul are termene foarte stricte, luna viitoare urmând a fi discutate toate candidaturile.

În ceea ce privește primarii în funcție, aceștia au "drept de preempțiune" dacă nu au probleme cu legea, iar în cazul în care există mai mulți candidați, numele celui care va fi trecut pe buletinul de vot trebuie stabilit în urma unor sondaje și analize sociologice.

Până în prezent, trei liberali au anunţat că vor să candideze pentru funcţia de primar general al Municipiului Bucureşti: Cristian Buşoi, Ludovic Orban şi Petre Roman.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.