Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liberalii ies la atac: ”Ponta minte și fură, fură tare!”

PNL misto
Ponta și PSD-ul sunt acuzați de PNL că fură tot și mint cu nerușinare. Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, susține că Victor Ponta încearcă să utilizeze însemnele naționale ale statului român pentru a-și face campanie electorală.  ”Observăm, deja fără nicio mirare, că premierul Victor Ponta a minţit ieri din nou când a afirmat dimineaţa că îşi suspendă campania electorală până trec intemperiile. În realitate, nu numai că nu şi-a suspendat acţiunile electorale, ci le-a trecut fără nicio jenă sub stindardul Guvernului României. Ca dovadă, ieri, la câteva minute doar de la anunţul suspendării campaniei, premierul Victor Ponta s-a dus la Ministerul Apărării Naţionale, unde şi-a făcut birou ca generalii-dictatori africani, pentru a încerca să dreagă busuiocul enormei gafe din week-end, tot din campanie, de la Craiova. Acolo, reamintim, luat de val, a uitat ce funcţie ocupă în statul român şi le-a spus angajaţilor de la Fabrica de Avioane că vestea proastă e că ne paşte războiul, vestea bună e că vor avea comenzi. A fost o afirmaţie iresponsabilă, a unui premier care se joacă bolnav cu vorbele şi care crede că şi politica naţională de securitate se poate face ca la PSD, adică cu afirmaţii scoase din joben şi declaraţii şocante şi mincinoase gen "USL trăieşte". Lucrul foarte grav întâmplat ieri este că premierul Victor Ponta şi-a făcut un CSAT propriu, electoral, folosind în interes personal şi de partid miniştrii instituţiilor din zona siguranţei naţionale pentru a îndrepta gafa sa din vizita electorală de la Craiova. Este extrem de grav că prim-ministrul României, Victor Ponta şi-a făcut nu doar birou de premier la sediul Ministerului Apărării Naţionale, ci chiar birou de campanie electorală. Dacă a gafat la Craiova în campanie electorală, Victor Ponta avea obligaţia să-şi repare greşeala tot în cadrul campaniei electorale, nu la MApN, prin întâlniri de faţadă. De altfel, acţiunea electorală de ieri de la MApN este doar o continuare a unei serii mai lungi la care a participat activ şi vicepremierul Liviu Dragnea: au început prin celebra şi penibila vizită arogantă cu bărcuţa împinsă de oameni la Teleorman, apoi s-au dus la Patriarh cu promisiunea de a da bani Catedralei Neamului, au făcut o vizită de formă la Ungheni doar ca să facă un pic de campanie şi pentru Republica Moldova, apoi au continuat cu dorinţa de implicare a CSAT în lupta politică prin cererea de convocare forţată a acestuia, menită să ascundă evitarea subiectului Ucraina timp de luni de zile de către premierul Ponta şi, iată, ieri, acţiunea de la Ministerul Apărării. Cea mai comică dintre toate rămâne însă participarea de ieri a premierului României la acel Comandament hilar de urgenţă convocat de Sorin Oprescu la Primăria Capitalei doar pentru numărarea crengilor rupte, acţiune derulată fireşte tot după aşa zisa suspendare a campaniei electorale de către Victor Ponta. Partidul Naţional Liberal cere premierului Victor Ponta şi membrilor întregului cabinet să înceteze imediat politica agresivă de folosire a funcţiilor publice în campania electorală, în interesul electoral al PSD. Aceeaşi cerere de neimplicare a funcţiei prezidenţiale în campania prezentă o adresăm şi preşedintelui României, Traian Băsescu, al cărui moştenitor politic pe partea de năravuri proaste se dovedeşte a fi, în mod tot mai evident, Victor Ponta. Am mai spus de PSD că fură tot, am văzut că au vrut să fure şi moştenirea USL, acum vor să fure şi alegerile prin folosirea funcţiilor publice în slujba partidului-stat PSD”, susține Cristina Pocora.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.