Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liberalii ies la bătaie cu lupii tineri - Mara Mareş: 'PNL continuă susţinerea publică şi necondiţionată a prezenţei tinerilor în funcţii publice'

Jurnalul.ro
Mara Mareş

Reprezentanţii TNL au anunţat, sâmbătă, că 90 de membri ai organizaţiei candidează la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Mai exact, este vorba despre 79 de tineri candidaţi PNL pe listele pentru Camera Deputaţilor şi 11 pentru Senat, desemnaţi de organizaţiile judeţene ale TNL din toată ţara, anunță news.ro.

“Alegerile parlamentare din 6 decembrie au un rol decisiv pentru România următorilor ani. Cel mai amplu proiect de dezvoltare şi modernizare a ţării, Dezvoltăm România, asumat de PNL, are nevoie de aportul Generaţiei Altfel, iar TNL doreşte să contribuie la succesul acestuia. Aici şi acum se aleg învingătorii din lupta cu rezistenţa la schimbare. Nici eu şi nici colegii mei nu ne vom da bătuţi, şi vom reuşi să facem faţă celei mai importante provocări cu care ne confruntăm acum: cum să învingem rezistenţa la schimbare! Ne-am săturat de «Nu se poate». Cine nu poate, să se dea la o parte!“, a declarat Mara Mareş, preşedintele TNL, care candidează în Bucureşti pentru un loc în Camera Deputaţilor.

Citește și: Analiza specialiștilor: când va începe scăderea cazurilor de Covid-19 în România/SURSE

Aceasta a precizat că TNL mizează pe un rezultat foarte bun la alegerile parlamentare, după succesul înregistrat la alegerile locale, când 1.166 de membri ai organizaţiei au fost aleşi în funcţii.

“Spre deosebire de principalii noştri contracandidaţi, urmaşii liderului care ispăşeşte o condamnare cu executare, politicieni care mimează schimbarea, tinerii PNL aflaţi pe listele pentru parlamentare sunt rezultatul unui proces intern continuu de pregătire a viitorilor politicieni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, fiind principalul susţinător al tinerilor de azi. Mizăm pe un rezultat foarte bun în alegerile parlamentare. Aş vrea doar să amintesc că nu mai puţin de 1166 de tineri liberali au câştigat mandate de primari, viceprimari, consilieri judeţeni sau locali la alegerile de pe 27 septembrie. PNL continuă, astfel, susţinerea publică şi necondiţionată a prezenţei tinerilor în funcţii publice şi îşi asumă trimiterea în bătălii electorale importante a reprezentanţilor generaţiei tinere de liberali”, a mai transmis preşedintele TNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.