Liberalii o laudă pe Gabriela Firea: Ce spune un senator

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 07-06-2016

Actualizat: 07-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mitul că alegătorul român este misogin a fost dărâmat de Gabriela Firea, a afirmat marţi, în plenul Camerei superioare a Parlamentului, senatorul PNL Mariana Câmpeanu.

 

Senatorul PSD Gabriela Firea, care a câştigat competiţia electorală pentru funcţia de primar general al Capitalei în urma scrutinului de duminică, a fost felicitată şi aplaudată de colegii săi.

 

"Aş vrea să vă comunic că mitul propagat în România că alegătorul român este misogin a căzut şi a fost dărâmat de colega noastră din Senat Gabriela Firea. În numele unei minorităţi foarte importante din Senat şi anume al femeilor din Senat, o felicităm şi vă îndemnăm să aveţi grijă ca la alegerile parlamentare să nu mai credeţi în acest mit că electoratul român este misogin", a spus Câmpeanu, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri