Licitaţiile de 2 miliarde de euro pentru modernizare a 140 de kilometri de cale ferată sunt blocate. Compania franceză Alstom a depus o reclamaţie şi procedurile nu pot continua până când Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nu se va pronunţa.
Alstom susţine că oferta sa a fost respinsă "sub pretextul că aceasta ar fi fost întârziată, deşi locul de depunere a fost discreţionar şi netransparent modificată de către CFR", informează Digi 24.
Modernizarea celor 140 de kilometri de cale ferată dintre Arad şi Simeria, parte a Coridorului IV feroviar european, este în întârziere.
Procedurile au fost lansate anul trecut, însă au fost suspendate şi chiar anulate din cauza unor erori în documentaţie.
Comentează