DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Licitaţie de 13 milioane lei organizată de CNAIR şi câştigată de Poşta Română şi Zipper Services

www.radiocluj.ro
Poșta Română

Poşta Română, în calitate de lider de proiect, a câştigat împreună cu Zipper Services o licitaţie organizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în valoare de 13 milioane, cu o durată de doi ani, a anunţat luni Poşta Română. Poşta este asociată, în proiect, cu Zipper Services pentru prestarea de servicii de imprimare, anvelopare şi distribuire de procese verbale transmise contravenienţilor, de către CNAIR. Elena Petraşcu, directorul general al Poştei Române, afirmă că această licitaţie a fost câştigată în condiţii avantajoase pentru companie.

„Este un pas important spre revitalizarea companiei. Confirmăm, încă o dată, poziţia noastră de lider pe piaţa de servicii poştale, în România. Poşta Română trebuie să proiecteze o imagine de stabilitate şi performanţă, atât în piaţă cât şi în rândul angajaţilor noştri”, a declarat Elena Petraşcu, directorul general al Poştei Române.

Contractul are o valoare de 13 milioane de lei şi presupune că asocierea dintre Poşta Română şi Zipper Services va asigura, pe parcursul următorilor doi ani, imprimarea, anveloparea şi transmiterea proceselor verbale întocmite de către CNAIR pentru eventualii contravenienţi. ”Participarea Poştei Române ca lider de proiect a oferit garanţia câştigării procedurii având în vedere experienţa vastă pe care compania o are şi certitudinea prestării acestor servicii, în condiţiile impuse de CNAIR”, informează compania.

Poşta Română îşi asumă, în cadrul parteneriatului cu CNAIR, o creştere cu 30% a numărului proceselor verbale transmise. Poşta Română este deţinută de statul român, prin MCSI în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea în proporţie de 25%, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.