Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider ALDE, despre declaraţiile ministrului de Externe din Austria: Exagerate şi discriminatorii

sigla alde

Codrin Scutaru, vicepreşedinte ALDE, se arată surprins de declaraţiile ministrului austriac de externe, Sebastian Kurz, care se pronunţa pentru scăderea alocaţiilor pentru copiii români din Austria până la nivelul celor din România, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Ministrul Kurz explica în presă faptul că alocaţia în cuantum de 160 de Euro, pe care o plăteşte statul austriac pentru copii, ar trebui să fie supusă scăderii pentru copii români, până la nivelul celei din România (dublată recent până la 84 lei pentru copiii peste 2 ani, adică aproximativ 20 de Euro).

Vezi şi: Ministru austriac le-a pus gand rau romanilor si copiilor lor

"Îi reamintesc domnului Kurz că alocaţiile europene pentru copii reprezintă o formă de prestaţii familiale care au ca scop asigurarea securităţii sociale pentru salariaţii şi lucrătorii independenţi şi membrii familiilor acestora, care au reşedinţa într-un stat membru al Uniunii Europene şi care lucrează într-unul dintre aceste state. Aceste alocaţii se acordă pentru copiii avuţi în îngrijire, ca şi alocaţiile care se acordă în România. Diferenţa constă în faptul că, urmare a desfăşurării unei activităţi salariale sau independente pe teritoriul unui alt stat membru UE, această alocaţie poate avea un cuantum mai mare în funcţie de legislaţia statului respectiv", a declarat Codrin Scutaru, potrivit comunicatului.

El precizează că de aceste alocaţii pot beneficia copiii ai căror părinţi lucrează legal pe teritoriul Uniunii Europene.

"Părinţii care au dreptul să primească alocaţie ca urmare a activităţii desfăşurate în afara României, pe teritoriul Uniunii Europene, pot beneficia de alocaţie pentru copiii lor, în cuantumul stabilit de legislaţia ţării în care lucrează, indiferent dacă aceştia au sau nu copiii împreună cu ei", spune vicepreşedintele ALDE.

Vezi şi: MAE: Relaţia dintre România şi Austria, în pericol. Replici dure la nivel diplomatic

Scutaru consideră că astfel de măsuri, care restrâng unele drepturi de cetăţeni europeni pentru români, dacă sunt luate în discuţie cu adevărat, "sunt exagerate şi discriminatorii", şi apreciază că cetăţenii români "au şi trebuie să aibă acces la prestaţiile ce rezultă din munca depusă şi contribuţiile lor sociale, o abordare diferită fiind profund inechitabilă şi contrară dreptului european în vigoare".

"Din cunoştinţele noastre, numărul cazurilor de români care primesc o astfel de alocaţie pentru copii este scăzut, ţara noastră fiind pe locul 5 între statele membre către ai căror cetăţenii sunt transferate aceste alocaţii (după Ungaria, Slovacia, Polonia şi Slovenia) şi nu a reprezentat o îngrijorare până acum pentru autorităţile austriece", a afirmat Scutaru, secretar de stat în Ministerul muncii.

Vezi şi: Reacție șocantă: 'Austria, ia-ți gheara de pe pădurile României!'

Vicepreşedintele ALDE spune că integrarea cetăţenilor români aflaţi în Austria "este unul foarte înalt, fapt confirmat în repetate rânduri de oficialii austrieci.

"Majoritatea românilor care vin sa muncească în Austria contribuie la sistemele de asigurări sociale austriece şi au, fie o calificare, fie studii universitare", apreciază Codrin Scutaru.

El este de părere că poziţia şefului diplomaţiei austriece 'va fi, în final, una corectă faţă de România şi faţă de construcţia europeană în care credem cu toţii'.

"Este datoria noastră, ca Guvern, să apărăm drepturile de cetăţeni europeni ale românilor care muncesc din greu şi cu bună credinţă în alte ţări europene. Românii din străinătate trebuie să ştie că autorităţile române se luptă pentru drepturile şi libertăţile lor în Europa şi nu permitem să fie consideraţi europeni de mâna a doua", conchide Codrin Scutaru.

Vezi şi: Mircea Geoană, propunere radicală pentru firmele austriece din România

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.