Liderul deputaţilor ALDE, Varujan Vosganian, a susţinut, marţi, că România se află într-o poziţie "relativ stânjenitoare" în interiorul Uniunii Europene, deoarece începând cu 2005 jocul politic nu s-a mai dus în Parlament.
"UE a fost pentru noi o soluţie economică extraordinară la nivelul fluxurilor. Fără să ne dăm seama, am observat că suntem doar complementari şi nu competitivi în UE, adică adesea fluxurile merg într-un singur sens, competenţele merg de la noi acolo, banii vin de acolo aici. Ar trebui să existe o competitivitate, adică un flux cu dus-întors, ceea ce nu s-a realizat. De ce România este în această poziţie relativ stânjenitoare? Pentru că la noi, începând cu 2005, s-a întâmplat un lucru incorect din punct de vedere al democraţiei, serviciile de informaţii şi capii procuraturii au trecut o anumită linie roşie în relaţia cu clasa politică. La noi jocul politic nu s-a mai dus intra muros în Parlament, el a ieşit în afara Parlamentului. A apărut o triadă, pentru că procuratura şi serviciile nu au intrat neinvitate pe linia roşie, între preşedinte, servicii secrete şi capii procuraturii, care a încercat să scoată politica din Parlament", a spus Vosganian, la conferinţa "Drumul către Sibiu - Un pas mai aproape", organizată la Bucureşti de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, conform agerpres.ro.
În opinia sa, soluţia este întoarcerea deciziei politice în Parlament, deoarece puterea se păstrează prin alegeri.
"După părerea mea, soluţia este reîntoarcerea deciziei politice înăuntrul Parlamentului, pentru că Parlamentul nu face niciodată dictatură, decât numai atunci când vine cineva din afară sau Parlamentul însuşi îşi depăşeşte limitele, pentru că eu cred că puterea nu se păstrează prin competenţă sau frică, ci se exercită prin competenţă sau frică, puterea se păstrează prin alegeri. Viitorul democraţiei nu poate fi decât democraţia. Atunci când democraţia nu mai funcţionează atunci viitorul cvasidemocraţiei sau pseudodemocraţiei este altceva. România are această şansă de a se întoarce în parlamentarism şi atunci dacă sunt erori (...) ele se pot regla prin alegeri. România este o ţară europeană, este una dintre cele mai proeuropene ţări din UE", a explicat Varujan Vosganian.
El a afirmat că România este o ţară oarecum avantajată. "România este o ţară relativ omogenă din punct de vedere etnic şi religios. În România minorităţile naţionale s-au integrat exemplar în dialogul politic. În România, potrivit EUROSTAT, rata de criminalitate este una dintre cele mai scăzute din Europa. România nu are mafii şi oligarhii, nu există o îngemănare între establishment-ul politic şi marele capital industrial sau financiar. România a avut un mare salt economic", a adăugat deputatul ALDE.
Potrivit lui Vosganian, Europa este una a naţiunilor, arătând că ideea că sentimentul european va prevala asupra sentimentului naţional s-a dovedit până acum a fi o iluzie.
"Democraţia se bazează pe diversitate. Întrebarea este până unde putem merge cu diversitatea păstrând coerenţa naţiunilor? Este o provocare ce există mai ales în ţările primului val european şi la care naţiunile încă nu sunt pregătite să răspundă, până unde putem merge cu diversitatea păstrând coerenţa naţiunilor? Faptul că nu există un răspuns la această întrebare face ca în Europa Occidentală să apară mişcări politice care fie caută să înfrâneze diversitatea în dauna democraţiei, fie caută să exacerbeze diversitatea iarăşi în dauna democraţiei. În ceea ce priveşte Europa centrală şi de est cred că (...) post-comunismul a fost ipoteză inexistentă. Nu s-a anticipat în mod corect că cel mai mare decalaj nu este între PIB/locuitor, ci între mentalităţi. (...) Acest decalaj face ca harta Europei unite să fie diferită în privinţa anumitor chestiuni, inclusiv în ceea ce priveşte căsătoria între doi parteneri, relaţia dintre egalitarism şi egalitate şi altele. Dacă acum în Europa cazurile sunt Polonia, Ungaria, la un moment dat şi Slovacia, România arată limpede că problema de fond este cea a dialogului la nivelul mentalităţilor. Pentru că noi am fost prea ocupaţi să ne educăm pe noi, nu am avut preocuparea suficientă să educăm noua generaţie, care neavând experienţa comunistă uneori este mai vulnerabilă decât noi la năravurile comuniste, la mesajele obsedante, fanatizante şi care induc virusuri în comportamentul comunitar", a subliniat Varujan Vosganian.
Comentează