Dacă preşedintele Donald Trump instituie bariere anticoncurenţiale în sprijinul industriei americane, Europa va trebui să reacţioneze prin tarife asupra importurilor din SUA, a declarat parlamentarul german Volker Kauder grupului media Funke, într-un interviu publicat sâmbătă şi citat de Reuters preluat de agerpres.
"Dacă Donald Trump impune tarife punitive asupra produselor germane şi europene, atunci Europa ar trebui să impună la rândul său tarife punitive asupra produselor din SUA", afirmă Kauder, liderul grupului parlamentar al CDU (Uniunea Creştin Democrată a cancelarului Angela Merkel).
După ce Trump şi-a preluat mandatul la Casa Albă, în ianuarie, Statele Unite s-au retras oficial din Parteneriatul Trans-Pacific. Preşedintele SUA a promis şi renegocierea tratatului de liber schimb NAFTA cu Mexicul şi Canada. În ceea ce priveşte Germania, producătorii de automobile au fost ameninţaţi cu o taxă de import de 35%, prin care Trump speră că va sprijini crearea de locuri de muncă pentru americani.
"Nu putem accepta totul", a avertizat Kauder. Oficialii germani trebuie să le reamintească "prietenilor noştri din Washington" consecinţele conflictelor comerciale din trecut, când ambele părţi au pierdut. "Trebuie doar să spunem calm şi cu încredere: dacă Trump face ce a spus, atunci Europa trebuie să reacţioneze", este de părere parlamentarul CDU.
Guvernul german s-a angajat să susţină comerţul liber la nivel global, după ce preşedintele american a ameninţat cu măsuri protecţioniste, iar consilierul său şef a acuzat Germania că exploatează un euro slab pentru a-şi susţine eforturile.
Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a sugerat că UE ar trebui să îşi reorienteze politica economică spre Asia. Deja, în comerţul mondial se observă schimbări: în 2016, China a devenit cel mai important partener comercial al Germaniei, depăşind Statele Unite, care au căzut chiar pe locul al treilea, în urma Franţei, arată date publicate vineri.
Lider CDU: Dacă Trump impune tarife punitive, Europa trebuie să reacţioneze
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

640
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
640

49
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
49

1.195
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
1.195

44
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
44

1.036
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.036

2.938
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
2.938

2.821
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.821

2.581
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.581

4.629
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.629

2.937
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.937

829
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
829

627
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
627

2.330
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.330
















Comentează