Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lider parlamentar: USR + UDMR + Forța Dreptei + independenți au cele 117 semnături pentru moțiunea de cenzură

sondaj

Liderul grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, Ionuț Moșteanu, a declarat joi, la Antena 3, că formațiunile de opoziție au semnăturile necesare inițierii unei moțiuni de cenzură după ce Guvernul Marcel Ciolacu își va angaja răspunderea în Parlament pe pachetul legislativ privind reforma aparatului de stat și echilibrarea fiscală.

Angajarea răspunderii Guvernului reprezintă o procedură extremă la care Guvernul poate să apeleze atunci când dorește impunerea în regim de urgență a unui proiect de lege fără ca acesta să urmeze procedura parlamentară, adică fără posibilitatea ca proiectul să fie modificat în vreun fel de Parlament.

Reversul medaliei este că după fiecare angajare a răspunderii Guvernului, parlamentarii pot depune o moțiune de cenzură și dacă aceasta este adoptată, atunci Guvernul este demis.

Așa a fost demis, de exemplu, Guvernul Orban, în martie 2020. După ce cabinetul liberal și-a angajat atunci răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi de scrutin, PSD și UDMR l-au demis în Parlament prin moțiune de cenzură.

Cu alte cuvinte, la fiecare angajare a răspunderii, Guvernul ocolește Parlamentul dar pentru acest beneficiu își riscă mandatul.

„Avem 117 semnături fără AUR: USR, UDMR, Forța Dreptei și câțiva independenți”, a declarat, joi, Ionuț Moșteanu. Dar de ce fără parlamentarii AUR? Pentru că „cei de la AUR sunt prietenii celor de la PSD”, a continuat acesta.

„Vom avea semnăturile, sunt și oameni din PNL care sunt nemulțumiți”, a adăugat Moșteanu. Întrebat dacă printre ei este și senatorul Florin Cîțu, fost premier și un suporter al ruperii coaliției, liderul deputaților USR a spus că asemenea discuții nu se fac la televizor.

Coaliția anti-Guvern

Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, adică minimum 117 parlamentari din cei 466.

USR, UDMR, Forța Dreptei și independenții dispun, pe hârtie, de 134 de voturi. Printre independenți se mai află și parlamentari REPER, partid care s-a pronunțat joi pentru o moțiune de cenzură, astfel că pot fi și ei luați în calcul.

„Suntem gata să coiniţiem o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, alături de colegii din USR”, a declarat joi Ramona Strugariu, copreşedintă REPER.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.