Lider PSD: Antonescu nu mai poate în veci să recupereze ce a pierdut în aceste zile

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 24-02-2014

Actualizat: 24-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


'Sunt convins că filialele PNL, în marea lor majoritate, nu voiau să iasă de la guvernare. Chiar şi în al 12-lea ceas, dacă Crin Antonescu ar retracta ce a spus, răul a fost făcut. Şi aici mă refer la voturi. Domnul Antonescu poate duce PNL în opoziţie doar din ambiţia dumnealui. Repet, chiar dacă am rămâne în Uniunea Social Liberală, răul a fost deja făcut. Crin Antonescu nu mai poate în veci să recupereze tot ce a pierdut în aceste zile. Nu cred că e bine să te joci cu 'poporul PSD', nu te joci cu românii care, în proporţie de 70%, au vrut USL şi implicit pe dumnealui candidat al USL', a spus Rădulescu.

El a mai spus că speră că liberalii vor decide marţi rămânerea partidului în cadrul alianţei de guvernare USL.
'Când a fost sincer Crin Antonescu, în 2012, când lupta împotriva regimului Băsescu sau azi când afirmă că declaraţiile lui Băsescu sunt pertinente?' a adăugat prim-vicepreşedintele PSD Vâlcea.

AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri