Donald Trump amenință Europa cu oprirea exporturilor de motorină, iar marile puteri din G7 au decis să elibereze 100 de milioane de barilie de motorină din rezerve.
Țările din G7, reuniune de urgență
Grupul de ţări cu cele mai puternice economii de piaţă G7 va proceda la o eliberare coordonată a 100 de milioane de barili de motorină şi alţi combustibili din rezervele pe care le are, prin intermediul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), pentru a încerca să stabilizeze pieţele energetice mondiale, potrivit unei declaraţii comune a liderilor G7 de vineri, relatează Reuters şi AFP.
„Ne vom îndeplini angajamentele printr-o eliberare coordonată, prin intermediul AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat şi se va desfăşura pe o perioadă de 4 luni, incluzând o eliberare substanţială de motorină, concentrată la începutul perioadei, în primele 20 de zile, de către membrii şi partenerii G7”, se arată în declaraţia publicată de biroul preşedintelui francez Emmanuel Macron la finalul unei reuniuni a preşedinţilor şi şefilor de guvern din G7.
„Am convenit că nu vor exista restricţii sau interdicţii de export între membrii G7”, a precizat Emmanuel Macron, subliniind că Donald Trump, care ameninţase că va interzice exporturile de gaz american, a fost, de asemenea, „foarte clar în această privinţă”.
SUA au cerut Europei să folosească combustibilul din rezervele de urgență
Joi, SUA i-au cerut lui Emmanuel Macron eliberarea a 100 de milioane de barili de motorină, în 180 de zile. Parisul a venit cu o contrapropunere: câte 50 de milioane de barili de motorină și de țiței. Palatul Élysée a anunțat vineri că Franța vrea o reuniune pe această temă „cât mai curând posibil”.
Din G7 fac parte Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, Statele Unite, Canada și Japonia. Reuniunea este programată vineri după-amiază, dar ora exactă nu a fost anunțată. Din partea Regatului Unit va participa ministrul Ed Miliband, potrivit unui oficial guvernamental.
Discuțiile au loc pe fondul îngrijorării tot mai mari privind creșterea prețului motorinei.





























Comentează