Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderii din Uniunea Africană se întâlnesc pentru a discuta despre conflictele şi liberul schimb de pe continent

Rhodes MRC
Uniunea Africana

La Addis Abeba a început sâmbătă un summit de două zile al Uniunii Africane (UA), la care şefii de stat şi de guvern vor discuta în primul rând despre conflictele sângeroase din Sahel şi din Republica Democratică Congo (RDC) şi despre proiectul unei zone de liber schimb pe continent, transmite AFP.

Guvernul Etiopiei, ţara-gazdă în care se află sediul UA, a anunţat că la summit participă 35 de preşedinţi şi prim-miniştri, potrivit Agerpres.

În deschiderea evenimentului, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că "Africa are nevoie de acţiune pentru pace".

Liderii unor state din estul Africii ceruseră vineri retragerea până la 30 martie a tuturor grupărilor armate din estul RDC.

Mali, Burkina Faso şi Guineea, situate în vestul continentului, unde militarii au ajuns la putere după 2020 în urma unor lovituri de stat, fac în prezent lobby pentru eliminarea suspendării lor din UA. Guterres s-a alăturat apelului Uniunii pentru revenirea celor trei state la guvernări civile democratice.

La al 36-lea summit al UA, organizaţia din care fac parte 55 de ţări urmăreşte de asemenea să accelereze crearea unei zone de liber schimb cu 1,3 miliarde de locuitori, care ar fi cea mai mare piaţă mondială ca populaţie. Proiectul este dezbătut de mai mulţi ani; secretarul general al ONU a apreciat că ar avea un "potenţial enorm" şi ar reprezenta "o cale cu adevărat transformatoare către crearea de locuri de muncă şi de noi surse de prosperitate pentru africani, în primul rând pentru tineri".

Pe ordinea de zi a reuniunii se află şi crizele alimentare, în contextul secetei grave din Cornul Africii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.