Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni cu premierul britanic la final de mandat Theresa May şi cu preşedintele american Donald Trump în această săptămână, la summitul G20 din Japonia, a anunţat miercuri Kremlinul, relatează Reuters şi AFP potrivit Agerpres.
Relaţiile dintre Marea Britanie şi Rusia au ajuns la nivelul cel mai scăzut de la sfârşitul Războiului Rece după ce Londra a acuzat Moscova că l-a otrăvit pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica sa Iulia cu un agent neurotoxic într-un oraş englezesc.
Moscova neagă orice implicare în acest atac, care a declanşat cel mai mare val de expulzări diplomatice între Moscova şi Occident de la sfârşitul Războiului Rece.
"Liderii vor discuta chestiuni sensibile, după cum ştiţi există multe", a declarat presei la un briefing consilierul de la Kremlin Iuri Uşakov despre întâlnirea lui Putin cu Theresa May.
"Dacă orice fel de oportunitate poate fi identificată în relaţiile noastre cu Marea Britanie pentru a stabili o nouă cooperare, atunci o considerăm binevenită", a spus el.
Oficiali britanici nu au comentat până acum asupra planurilor de întâlnire între cei doi lideri la summitul G20, care va avea loc la Osaka vineri şi sâmbătă.
Theresa May s-a întâlnit ultima dată cu Vladimir Putin la summitul G20 din Argentina în noiembrie, când liderul rus a abordat-o informal.
Putin a declarat în această lună că cele două ţări ar trebui să întoarcă pagina după episodul Skripal şi că speră că următorul prim-ministru de la Londra va trece peste acesta pentru a ameliora legăturile.
Procurorii britanici au acuzat în lipsă doi ofiţeri militari ruşi de informaţii, cunoscuţi sub numele Aleksander Petrov şi Ruslan Boşirov, de tentativă de crimă pentru acest atac. Ei au negat la rândul lor orice implicare, potrivit Reuters.
În ceea ce priveşte întâlnirea lui Putin cu Trump, ea va avea loc pe 28 iunie şi ar urma să abordeze "chestiuni de stabilitate strategică, Siria, Ucraina, Afganistan şi problematica iraniană", le-a spus jurnaliştilor Iuri Uşakov, consilier al lui Putin.
Potrivit sursei citate, pe lângă Trump şi May, Putin va avea întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel, preşedinţii francez Emmanuel Macron, turc, Recep Tayyip Erdogan, egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, precum şi cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.
Donald Trump a declarat pe 12 iunie că se va întâlni cu Vladimir Putin pe marginea summitului G20, dar nu a precizat dacă va fi vorba despre o întâlnire oficială. Kremlinul a evocat, la rândul său, o "scurtă discuţie".
Ultima întâlnire tete-a-tete dintre cei doi, care a avut loc la Helsinki, datează din iulie 2018. Donald Trump, care promisese să amelioreze relaţiile SUA cu Rusia, a şocat atunci clasa politică americană prin tonul său conciliant faţă de Vladimir Putin, notează AFP.
Liderii lumii se reunesc la summitul G20 - Vladimir Putin se va întâlni cu premierul britanic la final de mandat Theresa May şi cu Donald Trump
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

104
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
104

554
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
554

2.168
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
2.168

1.409
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
1.409

557
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
557

290
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
290

1.341
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.341

590
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
590

102
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
102

78
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
78

1.003
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
1.003

1.238
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
1.238

83
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
83
















Comentează