DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liderii pro-ruși din Ucraina se află la Moscova și se întâlnesc cu Vladimir Putin

alarabiya.net
Vladimir Putin Kremlin

Reprezentanţii instalaţi de către Rusia la conducerea regiunilor separatiste Lugansk şi Doneţk, în estul Ucranei, şi în Zaporijjea şi Herson, în sud, se aflau joi la Moscova pentru a finaliza anexarea acestor regiuni ucrainene în urma unor ”referendumuri” respinse drept ”simulacre” de Kiev şi Occident, relatează AFP.

Potrivit agenţiilor ruse de presă, liderii separatişti Doneţk, Zaporijjea şi Herson au sosit la Moscova miercuri seara, cu avionul, informează News.ro.

”Sunt la Moscova”, a declarat joi agenţiei ruse oficiale de presă Tass Leonid Pasecinik, instalat de Rusia la conducerea regiunii Lugansk (est).

Ei urmează să fie primiţi de către preşedintele rus Vladimir Putin, în vederea efectuării anexării teritoriilor ucrainene la Rusia.

Cei patru lideri separatişti i-au transmis miercuri liderului de la Kremlin cereri ”oficiale” în acest sens.

”O întâlnire cu preşedintele este, bineînţeles, prevăzută. Nu pot să spun unde şi când. Nu am această informaţie”, a declarat pur şi simplu joi un reprezentant al administraţiei de ocupaţie din Herson, Kiril Stremusov.

Procesul anexării celor patru zone aflate sub control rus din Ucraina s-a accelerat în ultimele zile, prin organizarea în pripă a unor ”referendumuri” - respinse drept o ”mascaradă” şi un ”simulacru” de către Kiev şi susţinătorii săi din Occident.

Potrivit agenţiilor ruse de presă, Parlamentul rus urmează să adopte prin vot - în zilele rumătoare - un text care oficializează anexarea.

Vladimir Putin urmează să susţină un discurs în faţa deputaţilor şi senatorilor ruşi, reuniţi, la Moscova.

Un indiciu al faptului că Kremlinul vea să marcheze acest lucru este pregătirea unor festivităţi la Moscova, vineri.

Primăria Moscovei a anunţat închiderea unor drumuri din centrul capitalei ruse, în jurul emblematicei Pieţe Roşii, unde se lucra la instalarea unei scene.

Vladimir Putin a susţinut un dicurs, cu mare pompă, în 2014, după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea, sub cupolele Kremlinului, în care le-a cerut parlamentarilor ruşi să valideze anexarea acestui teritoriu ucrainean la Rusia.

Comunitatea internţaională nu a recunoscut niciodată această anexare.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.