Reprezentanții protestatarilor din Mișcarea „Vestelor galbene” au anunțat că nu vor mai participa la întâlnirea cu prim-ministrul Edouard Philippe programată pentru marți, după ce au primit amenințări cu moartea de la mai mulți protestatari violenți, relatează BBC.
Mai mulți membri ai mișcării au anunțat că au primit amenințări cu moartea, pentru a nu intra în negocieri cu Guvernul francez.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a cerut duminică premierului Edouard Philippe să organizeze o reuniune cu liderii principalelor partide şi cu reprezentanţii protestatarilor.
Alte trei persoane au murit de la începerea protestelor, acum aproximativ două săptămâni, au transmis reprezentanții poliției.
Aproximativ 136.000 de persoane au participat sâmbătă la protestele organizate în Franţa de Mişcarea "Vestelor galbene", care denunţă majorarea preţurilor la carburanţi şi scăderea nivelului de trai. Cel puţin 263 de persoane au fost rănite în cursul protestelor de la Paris, iar 412 indivizi acuzaţi de implicare în violenţe au fost reţinuţi, a transmis Ministerul de Interne.