Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderii romilor dezvaluie negocieri cu partidele. Pe cine voteaza la Cotroceni

rromi

Romii au intrat si ei in febra campaniei electorale. Se bazeaza pe numarul mare de voturi pe care il pot mobiliza la un semn intr-o directie sau alta. Cu mic cu mare s-au pregatit de negocieri si nu sunt dispusi sa se implice pe pomeni derizorii cum sunt tipicele galeti si sticle de ulei. Ei vor mai mult – ajutoare sociale sau macar o justitie mai blanda ca, spun ei, „ne-am saturat de perchezitii si arestari”.

Regle Dorin Cioaba, in negocieri pentru semnarea unui protocol daca nu, boicoteaza

Regele international al romilor, Dorin Cioaba sustine ca este in negocieri cu partidele politice si asteapta semnarea unui protocol. El este dezamagit ca in niciuna dintre ofertele candidatilor de la prezidentiale nu sunt incluse programe destinate romilor, desi acum el este cautat de partide pentru sprijin.

„Suntem în negocieri, să vedem cu cine semnăm. Ne caută lumea, dar noi vrem ca cei care ne caută să facă şi un acord politic cu noi. Toţi vor ajutorul, numai că toţi au câte un protocol pe masă, să vedem care îl semnează. Niciunul dintre candidaţi nu a ieşit până acum şi cu un program pentru romi, iar asta ne-a determinat să nu mergem cu un candidat sau cu altul. Ei se feresc, nu spun nimic. Până în momentul de faţă, nu am văzut pe niciunul să spună că şi romii trebuie ajutaţi, integraţi şi promovaţi“, a declarat Dorin Cioaba pentru Adevarul.

Regele Dorin mai subliniază că şi-a trimis consilierii la Bucureşti, ca să „discute cu consilierii lor, însă la vârf nu s-a vorbit încă nici acolo. Se tatonează, să vedem dacă iese ceva. Dacă nu, asta e, facem cum am făcut şi la alegerile europarlamentare: boicotăm, votăm toţi candidaţii“.

Desi in trecut el a fost un sustinator si chiar un admirator al Elenei Udrea, acum regele romilor, Dorin Cioaba nici nu vrea sa auda de ea pentru ca PMP desi le promisese semnarea unui protocol, nu a mai facut acest lucru.

„Nu am mai făcut protocolul, pentru că PMP-ul nu s-a ţinut de discuţia pe care am avut-o cu ei. Sunt excluşi din discuţie. Acum vedem, mai sunt PSD, PNL. Elena Udrea a încercat să ne fraierească, a vrut numai să-i susţinem la europarlamentare şi m-a tot amânat cu semnarea acordului. Am tot sunat-o, n-a mai răspuns. Au fost alegerile europarlamentare, ne promiseseră un loc pe listă acolo, nu ne-au pus, numai aşa, să ne aburească“, a spus regele Dorin.

Romii incurcati intre preferinte de stanga si spirit liberal

Votul romilor e si mai complicat cand vine vorba de stanga si dreapta, iar faptul ca Iohannis este primarul orasului unde isi are rezidenta si „Casa Regala” a romilor, nu pare sa fie nici asta un criteriu decisiv in favoarea lui sau a altui candidat.

„Noi am fi mai aproape de stânga, pentru că romii beneficiază de politicile sociale. Ca fire, suntem mai liberali, e cam complicat”, explica Dorin Cioaba.

Regele Daniel Cioaba – in discutii cu PSD si intalnire cu Ponta

O alta o alta capetenie a romilor dupa divizarea „Casei Regale” in urma decesului lui Florin Cioaba, regele Daniel Cioaba sustine ca este in discutii cu PSD si ca urmeaza sa aiba o intalnire chiar cu premierul Victor Ponta. El subliniaza insa ca o decizie inca nu a fost luata si ca sustinerea romilor se paote indrepta spre oricare dintre cei 14 candidati.

„Suntem deschişi la colaborare cu orice formaţiune şi aşteptăm ofertele dânşilor pentru comunitatea romă. Apoi, vom alege dintre cei 14 candidaţi pe cel care ne va oferi cele mai multe beneficii. Am fost contactaţi până acum de cei de la PSD, o să am o întâlnire cu domnul Ponta şi o să discutăm. Asta nu înseamnă şi că o să-i susţinem pe dânşii“, s psus Daniel Cioaba pentru Adevarul.

Spre deosebire de fratele său, Daniel nu exclude nici o posibilă susţinere a Elenei Udrea: „Traian Băsescu nu mai candidează, noi îl susţineam pe el ca persoană. Bineînţeles că, dacă doamna Udrea va fi cea care are cea mai bună ofertă pentru comunitatea noastră, vom trece chiar peste principiile noastre de a pune o femeie la conducere şi o vom susţine. Aşteptăm ofertele, romii nu mai sunt aşa proşti cum erau. La cei de la ţară mergeau cu o plasă cu o sticlă de suc. Suntem în 2014, nu ne mai dăm votul pe aşa ceva. Romii au înţeles că trebuie să aibă şi ei reprezentanţi în Parlament, în primării, în prefecturi şi că doar aşa vor putea să înnainteze“.

Regele Daniel nu exclude nici acordarea de sprijin primarului Sibiului: „Ştiţi cum suntem noi ca şi comunitate? Aţi văzut cum este un copil căzut în noroi? Orice mână i se întinde se prinde de ea. Aşa suntem noi. Oricine ne va oferi acel ajutor de care avem nevoie, noi ne prindem de el“, a mai spus Daniel Cioabă

Romii din Constanta sunt hotarati: Voteaza Ponta

Liderul Romilor din Constanta Petrica Dumitru nici nu pomeneste de negocieri, aici jocurile sunt facute – peste 25.000 de romi vor vota cu „candidatul USD” Victor Ponta, pentru ca acesta i-a castigat increderea liderului lor Petrica Dumitru.

„Vrem şi noi să ne integrăm. Vrem educaţie pentru copiii noştri, vrem locuri de muncă. Vrem să avem condiţii ca majoritatea cetăţenilor. Ponta continuă politica PSD, iar Partida Romilor şi PSD sunt parteneri de multă vreme. Aşteptăm să respecte promisiunile făcute romilor, şi pe mai departe. E un lucru foarte bun că avem locuri rezervate în şcoli, la facultăţi, special pentru romi. Vrem ca Ponta să continue politica de ajutorare a comunităţii noastre“, doreşte Petrică Dumitru.

Romii din Dolj, fief al PSD-ului, il voteaza pe Iohannis

Romii din Craiova par sa fie cuceriti de Klaus Iohannis, in ciuda faptului ca recunosc ca nu mai au incredere in clasa politica pentru ca „toata lumea a furat”. Ei cred insa ca schimbarea poate veni de la Iohannis ca are „mentalitate de neamt”.

„Pe vremea lui Iliescu am trăit bine, însă toată lumea a furat. Avem nevoie de o schimbare, iar noi putem face ceva pe data de 2 noiembrie. Cred că Iohannis este un candidat bun. Nu mă interesează pe mine că unii spun că nu este român. Are o mentalitate de neamţ şi poate schimba lucrurile în România. Am văzut că este atacat din toate părţile că este bogat şi are case multe, dar le-a făcut înainte să îşi anunţe candidatura la prezidenţiale. Am văzut că instanţa a admis cererea ANI în dosarul lui Klaus Iohannis. Sunt curios ce se va întâmpla în acest caz. Vor să îl scoată din cursă, dar nu vor reuşi“, a spus Ion Iordache, un membru al comunitatii.

„Mie îmi place Iohannis, cu el o să votez. Este un om cinstit, demn şi, cu siguranţă, va face ceva în România. Nu ştiu dacă o să câştige alegerile, dar merită să încercăm”, ne spune Margi Fota, membru al comunitatii romilor.

Alti membrii ai comunitatii de romi din Craiova evita sa fie la fel de expliciti cand vine vorba de optiunea de vot, un lucru este sigur – vor vota si nu isi vor mai vinde votul.

„Cu siguranţă o să merg la vot. E dreptul meu. Dacă nu facem o schimbare, vom trăi din ce în ce mai rău în România. De la viitorul preşedinte avem aştepări mari: să facă o schimbare în justiţie şi să atragă investitori. Ne-am săturat de promisiuni. Vrem fapte. Avem nevoie de un preşedinte cu o mentalitate aparte, care să vrea să schimbe ceva. Ar trebui ca noi, oamenii de rând, să nu ne mai vindem pentru nimic în lume, iar în momentul în care intrăm în cabina de vot să fie doar alegerea noastră pe cine punem ştampila“, a spus Valentin Dumitru (56 ani), un alt membru al comunităţii de romi din Craiova.

Vasile Velcu Năzdrăvan, unul dintre liderii romilor din Craiova i-a sfatuit sa nu mai asculte de nimeni si sa voteze dupa sufletul lor.

„Eu nu le-am spus cu cine o să votez, tocmai pentru a nu-i influenţa. Le-am spus să meargă la vot şi să pună ştampila pe candidadtul care cred ei că o să ajute România. Cu siguranţă ne interesează ce se întâmplă în ţara noastră şi încontro ne îndreptăm. Vom vede ce se va întâmpla până la urmă“, a spus Vasile Nazdravan.

Romii din Iasi stiu una si buna – PDSR ne-a dat aurul inapoi! Cu ei votam

Autointitulatul lider „al tuturor tiganilor din Moldova”, Ferdinand Stanescu sustine ca nu mai vrea ca romii sa fie hartuiti de perchezitii si arestari de fiecare data cand isi ridica o vila, de aceea si pentru ca PDSR le-a dat „slabele de aur inapoi” ei vor vota cu Victor Ponta.

"Vrem o schimbare. Nu e corect ce s-a întâmplat în ultimii ani, noi nu am fost mulţumiţi. Cum îşi ridica cineva o vilă, cum veneau mascaţii şi îl lua la întrebări. Nu mai vrem atâtea percheziţii şi arestări, am fost hărţuiţi sub regimul Băsescu“, a precizat liderul romilor din Moldova. Acesta a estimat că, în Moldova, sub oblăduirea sa, s-ar afla peste 10.000 de ţigani cu drept de vot.

Optiunile romilor par sa nu fie omogene, astfel ca nici in privinta acestei comunitati jocurile nu par sa fie facute. Este insa o comunitate importanta cu peste 620.000 de membri a caror voturi vor fi ravnite in ziua alegerilor de toti candidatii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.