Liderii Uniunii Europene se vor întâlni joi, la ora 11.30 GMT, pentru a discuta despre acumularea masivă de trupe ruse la frontiera ucraineană, au declarat miercuri oficiali europeni, precizând că reuniunea nu este o reacţie la anumite evoluţii speciale, ci un prilej de a face schimb de opinii şi de a se pune la curent cu ultimele informaţii, relatează Reuters şi AFP.
Întâlnirea ad-hoc se va derula chiar înainte de începutul summitului UE-Africa plănuit de multă vreme. După reuniune nu se vor adopta concluzii.
"Liderii se reunesc la Bruxelles pentru summitul UE-Africa şi au vrut să se întâlnească şi să discute despre criza de la frontiera ucraineană, să se pună la curent unii pe alţii, să facă schimb de informaţii şi de opinii", a spus un oficial UE, potrivit Agerpres.ro.
NATO a acuzat Rusia miercuri că trimite mai multe trupe la frontiera cu Ucraina, chiar în contextul în care Moscova a anunţat că a început să-şi retragă militarii şi că este deschisă diplomaţiei.
Tot miercuri, un oficial occidental de rang înalt din domeniul securităţii a avertizat, în cadrul unui interviu pentru Reuters, că exerciţiile militare ruse sunt la apogeu şi că riscul unei agresiuni ruse împotriva Ucrainei va rămâne ridicat pentru restul lunii februarie.
"Întâlnirea nu este din cauza unei anumite evoluţii speciale, dar era greu de imaginat că liderii UE se vor afla pentru două zile la Bruxelles şi nu vor discuta chestiunea care este în atenţia mondială de săptămâni", a spus un alt oficial UE.
Comentează