DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liderul consilierilor generali ai PNL a somat-o pe Gabriela Firea să spună când va plăti subvenția pentru agentul termic

Facebook
Stelian Bujduveanu

Liderul consilierilor generali ai PNL Stelian Bujduveanu a somat-o pe Gabriela Firea să spună bucureștenilor cânv va plăti subvenția pentru agentul termic. Liberalul a precizat că 1,1 miliarde din bugetul Primăriei Generale al Capitalei vor merge la companiile municipale ilegale, anunță MEDIAFAX.

„Mâine (vineri - n.r.), în Consiliul General, se aprobă bugetul pe 2020 al Bucureștiului. Da, la o lună și jumătate de la începerea anului și doar se aprobă, nu se și dezbate, pentru că așa funcționează ședințele prezidate de Primarul General: dumneaei dispune, majoritatea PSD votează, nu comentează. Cu adevărat dramatic este modul în care este constituit acest buget: în timp ce bucureștenii trăiesc fără căldură și apă caldă, Gabriela Firea continuă să toace banii publici pe lefurile clientelei PSD și pe propagandă electorală”, a declarat Stelian Bujduveanu, printr-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Citește și: Lovitură pentru cei care locuiesc la bloc! Veți fi penalizați

Acesta a adăugat că din bugetul Primăriei General a fost alocat peste un miliard de lei către companiile municipale.

„Primarul General a alocat 1,1 miliarde de lei direct în conturile companiilor muncipale, ilegale, înțesate cu pilele și cunoștințele doamnei Firea, angajate pe filiera Voluntari. Teoretic, 10% din bugetul Capitalei merge înspre companiile camarilei Firea-Pandele dar, la modul real, având în vedere că pe 2020 Primarul General a propus un buget “umflat”, cu venituri supraestimate, companiile ilegale vor primi chiar 20% din banii bucureștenilor!”, a completat liberalul.

El a mai spus că anul trecut, de exemplu, din 70 milioane de lei, prevăzuți pentru investiții în rețeaua de termoficare, au fost cheltuite până la finalul lui 2019 doar 13 milioane lei.

„Orice primar responsabil și-ar fi stabilit ca prioritate modernizarea rețelei RADET (Termoenergetica) în condițiile în care bucureștenii stau în frig și se roagă să vină mai repede primăvara. Faptul că primarul general sfidează populația Capitalei nu e o noutate. În 2019, din 70 de milioane de lei - câte au fost prevăzute pentru investiţii la reţeaua de termoficare - au fost cheltuite până la finalul anului doar 13 milioane de lei. În 2018, situaţia a fost şi mai gravă, cu doar 2,6 milioane lei investiţi efectiv în reţeaua RADET. În plus, anul trecut, primarul general s-a împrumutat cu 460 de milioane de lei pe 20 de ani, pentru a plăti subvenția termică. Modelul pe care îl oferă Gabriela Firea poate fi rezumat astfel: circ și frig pe banii noștri”, a explicat Stelian Bujduveanu.

Citește și: Cine ar fi îngenuncheat-o pe Ana Birchall – De ce nu ar fi ajuns ministru în Guvernul Orban

Liderul consilierilor generali ai PNL a mai precizat că „Primăria Capitalei prin TermoEnergetica nu a plătit agentul termic destinat locuitorilor municipiului Bucureşti pentru ultimele două luni. Prin urmare, ELCEN, producătorul de energie termică, a ajuns în situația în care nu va putea plăti, la rândul său, materia primă, gazul natural, către furnizorul Romgaz și nici salariile angajaților”.

„Concret, administrația Firea nu a virat sumele aferente lunilor decembrie 2019 (104.258.746 de lei) şi ianuarie 2020 (106.315.578 de lei). Doamna Firea, aveți de gând să-i lăsați pe bucureșteni să înghețe până se încălzește afară? Vă somez să spuneți când veți plăti banii pentru subvenție! Știm, pentru dumneavoastră nu e o problemă, că stați în Voluntari, ca bogații, după cum ați spus. Dar milioane de oameni trăiesc ca pe vremea comunismului, doctrina partidului pe care-l reprezentați. În tot acest timp, bucureștenii plătesc 495,51 lei pe Gigacalorie deși, prin TermoEnergetica, o cumpără cu 196 lei (fără TVA) de la ELCEN! Unde merg restul banilor? Ați ghicit: pierderile imense de pe rețeaua avariată și camarila de partid! Bugetul Capitalei pe 2020 este un dezastru, ce v-am dezvăluit e doar vârful icebergului. Consilierii generali ai PNL vor vota împotriva acestuia, iar în 5 luni ne luăm Capitala înapoi!”, a conchis Bujduveanu.

Citește și: pnl-n-a-scutit-pe-nimeni-de-taxe/" target="_blank">Izbucnire-fulger a lui Rareș Bogdan: Minciună sfruntată. PNL n-a scutit pe nimeni de taxe

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.