Liderul deputaţilor PSD acuză: Guvernul vrea să vândă Aeroportul București care are profit de 400 de milioane pe an

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-06-2020

Actualizat: 11-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Parlamentul Romaniei

Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, reacţionează la anunţul făcut de Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, referitor la atacarea la Curtea Constituţională a legii privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, act care prevede suspendarea înstrăinării participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale pentru doi ani.

"Nu le mai ajung afacerile cu măști! Nu le mai ajung izoletele de 17 mii de euro bucata! Nu le mai ajunge că și-au pus toate rudele și pilele în companii de stat! Acum PNL vrea să înhațe cu totul ce a mai rămas din perlele economiei românești! La prețuri de nimic!!!

Vor să vândă Aeroportul București care are profit de 400 de milioane pe an. Sau CEC-ul!!! Vor să vândă tot!!!

Astăzi am votat în Parlament o lege prin care interzicem acest jaf național! Și asta i-a scot din sărite pe lacomii liberali care au și anunțat că o vor contesta la CCR!!!!", scrie Simonis pe Facebook.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, determinate de efectele negative generate în plan economic de epidemia COVID-19.

De la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri