Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul german, apel după bombardarea Siriei: 'Trebuie ca la nivel mondial, Putin şi Trump să facă primul pas'

Frank Walter Steinmeier

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier i-a îndemnat pe omologii săi american şi rus, Donald Trump, respectiv Vladimir Putin să "facă primul pas" în încercarea de a negocia o soluţie destinată să pună capăt conflictului în Siria, într-un interviu apărut duminică în publicaţia Bild am Sonntag, citată de AFP, scrie agerpres.ro

"Trebuie ca la nivel mondial, Putin şi Trump să facă primul pas", a declarat fostul ministru de externe german. 

Potrivit lui, nicio îmbunătăţire nu este posibilă pe teren în Siria dacă cei doi preşedinţi nu se angajează împreună într-un demers constructiv pentru a încerca să negocieze o soluţie. 

"Desigur, nimic nu este posibil în cele din urmă fără vecinii regionali, dar totul începe cu Statele Unite şi Rusia", a apreciat el. 

Frank-Walter Steinmeier a calificat otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia în Marea Britanie, pusă în responsabilitatea Moscovei de către Londra şi aliaţii ei, chiar dacă Rusia neagă cu vehemenţă orice implicare, drept un "incident foarte grav".

Se strânge lațul! Procurorul Robert Mueller are dovezi care l-ar putea îngropa pe avocatul lui Donald Trump


"Dar ar trebui să ne îngrijoreze cel puţin la fel de mult dezamăgirea tot mai mare între Rusia şi Occident", a subliniat el, avertizând de asemenea împotriva oricărei demonizări a unei ţări. 

"Nu putem abandona dialogul direct" chiar dacă este adecvat de arătat Rusiei că acţiunile sale au consecinţe, aşa cum sunt sancţiunile instituite după anexarea peninsulei Crimeea şi conflictul în Ucraina, a subliniat preşedintele Germaniei. 

"Independent de (preşedintele său Vladimir) Putin, nu putem declara drept inamici întreaga Rusie, ţara şi poporul său", a adăugat el, apreciind că sunt "prea multe puse în joc". 

Rusia şi Occidentul traversează în prezent cea mai gravă criză după încheierea Războiului rece, ca urmare a rolului Moscovei în criza din Ucraina, situaţia complicându-se şi mai mult după acuzaţiile de implicare a Rusiei în alegerile americane din 2016 şi a sprijinului acordat de Moscova regimului sirian, considerat vinovat de atacuri cu arme chimice împotriva propriului popor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.