Preşedintele Iranului Ebrahim Raisi a cerut Statelor Unite "garanţii" că nu vor renunţa la un posibil acord asupra programului nuclear iranian, cu puţin timp înainte de deplasarea sa la Naţiunile Unite la New York, informează luni France Presse, conform AGERPRES.
În favoarea unei "înţelegeri bune" şi a unui "acord just", în ciuda reducerii speranţelor de partea occidentală cu privire la şansele de a restabili un acord nuclear iranian din 2015, Raisi a precizat totuşi într-un interviu acordat unei televiziuni americane că acest acord trebuie "să dureze".
"Trebuie să dureze. Avem nevoie de garanţii', a declarat el, adăugând că nu are încredere în americani din cauza comportamentului lor în trecut.
Fostul preşedinte american Barack Obama a negociat un acord cu Teheranul în baza căruia Iranul a fost de acord să îşi reducă drastic capacitatea nucleară în schimbul ridicării sancţiunilor economice.
Dar trei ani mai târziu, succesorul său la Casa Albă, Donald Trump, a denunţat acordul şi a reimpus sancţiuni Iranului.
Actualul preşedinte Joe Biden s-a arătat în favoarea renegocierii acordului, dar insistenţa iraniană de a obţine garanţii de la administraţia americană blochează discuţiile.
Statele Unite au explicat că nu pot oferi astfel de garanţii pentru că nu ştiu ce vor putea decide următorii preşedinţi americani în această chestiune.
Pentru preşedintele iranian, denunţarea acordului de către Donald Trump demonstrează pur şi simplu că promisiunile americane nu au "niciun sens".
Raisi a exclus orice întâlnire cu omologul său american, care, la rândul său, nu şi-a exprimat dorinţa de a-l întâlni pe marginea Adunării Generale a Naţiunilor Unite.
Liderul Iranului cere SUA 'garanții' privind programul nuclear: 'Trebuie să dureze'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
0

137
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
137

4.694
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
4.694

66
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
66

5.171
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
5.171

2.303
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.303

69
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
69

2.715
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.715

77
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
77

6.549
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
6.549

69
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
69

73
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
73

6.672
VIDEO „Ultimul dictator al Europei” se pregătește de război! Lukașenko: „Vom răspunde. Pentru asta ne pregătim!”
6.672
















Comentează