Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul mondial Iga Swiatek s-a calificat în turul 3 la Indian Wells (WTA); Rîbakina a declarat forfait

eurosport.com
Iga Swiatek

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, liderul mondial, a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.258.080 de dolari, după ce a învins-o vineri în două seturi, 6-3, 6-0, pe americanca Danielle Collins în turul 2 al competiţiei, informează AFP, potrivit Agerpres.

Swiatek, câştigătoarea din 2022, o va întâlni în turul 3 pe cehoaica Linda Noskova, care a trecut în două seturi, 6-3, 7-5, de italianca Camila Giorgi.

La rândul ei, kazaha Elena Rîbakina, deţinătoarea titlului şi a patra jucătoare a lumii, a declarat forfait înainte de debutul său în turul secund din cauza unor probleme intestinale.

Rîbakina (24 ani) făcea parte dintre favoritele turneului după victoria sa de anul trecut din finală contra belarusei Arina Sabalenka. Ea a câştigat în an acest sezon trofeele la Brisbane (Australia) şi Abu Dhabi.

Rîbakina a fost înlocuită pe tabloul principal de jucătoarea americană Kayla Day.

Rezultate înregistrate vineri în turul 2 la simplu feminin:

Iga Swiatek (Polonia/Nr.1) - Danielle Collins (SUA) 6-3, 6-0

Katie Volynets (SUA) - Ons Jabeur (Tunisia/N.6) 6-4, 6-4

Linda Noskova (Cehia) - Camila Giorgi (Italia) 6-3, 7-5

Iulia Putinţeva (Kazahstan) - Ekaterina Aleksandrova (Rusia/Nr.15) 7-5, 6-1

Angelique Kerber (Germania) - Jelena Ostapenko (Letonia/Nr.10) 5-7, 6-3, 6-3

Veronika Kudermetova (Rusia/N.17) - Nao Hibino (Japonia) 6-1, 7-5

Caroline Wozniacki (Danemarca) - Donna Vekic (Croaţia/Nr.25) 7-6 (7/5), 6-3

Anastasia Potapova (Rusia/Nr.28) - Marie Bouzkova (Cehia) 7-5, 6-1

Anna Kalinskaia (Rusia/Nr.21) - Taylor Townsend (SUA) 7-5, 3-6, 6-4

Jasmine Paolini (Italia/Nr.13) - Tatjana Maria (Germania) 6-3, 6-3

Beatriz Haddad Maia (Brazilia/N.12) - Rebecca Sramkova (Slovacia) 7-5, 6-2

Anastasia Pavliucenkova (Rusia/Nr.22) - Nuria Parrizas (Spania) 6-3, 6-1

Marta Kostiuk (Ucraina/Nr.31) - Mai Hontama (Japonia) 6-4, 6-2

Marketa Vondrousova (Cehia) - Bernarda Pera (SUA) 6-0, 6-2.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.