Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul Partidului Popular spaniol, pe cale să demisioneze pe fondul unui scandal legat de contractele pentru măştile anticoronavirus

Pablo Casado

Liderul Partidului Popular spaniol (PP, opoziţia de centru-dreapta), Pablo Casado, a părut să-şi ia rămas bun de la parlament miercuri, pe fondul intensificării speculaţiilor că ar putea ceda presiunilor de a demisiona şi al unui scandal legat de contractele pentru măştile anticoronavirus, relatează Reuters.

Criza din PP s-a intensificat după ce săptămâna trecută Isabel Diaz Ayuso, lidera populară a partidului din regiunea capitalei Madrid, a acuzat conducerea formaţiunii că adună în secret dovezi de corupţie împotriva ei şi a fratelui său, care este antreprenor, în legătură cu un contract de achiziţie de măşti pentru COVID-19.

Ayuso a negat că a comis vreo neregulă, dar biroul procurorului anticorupţie a lansat o anchetă.

De criza din interiorul Partidului Popular ar putea profita extrema dreaptă, notează Reuters.

Pablo Casado (41 de ani) şi-a exprimat miercuri speranţa că guvernul va continua să slujească "interesul public general" şi a părăsit rapid sala de şedinţe, singur, potrivit Agerpres.ro.

Premierul socialist Pedro Sanchez i-a urat rivalului său toate cele bune, calmând speculaţiile că intenţionează să convoace alegeri anticipate pentru a întări poziţia guvernului său minoritar.

Casado s-a grăbit să condamne "prostul exemplu" dat de Ayuso în legătură cu contractul privind măştile, dar ulterior a dat înapoi şi a încercat să anuleze ancheta.

Cotidianul de dreapta El Mundo a relatat miercuri dimineaţa că 16 dintre cei 17 lideri regionali ai PP ar urma să ceară demisia lui Casado, cu prilejul unei reuniuni la Madrid în seara zilei.

Problemele din PP, partidul care a dominat în mod tradiţional politica spaniolă, au generat ample proteste la Madrid ale susţinătorilor facţiunilor rivale şi sunt în beneficiul partidului de extremă dreapta Vox, care este deja a treia cea mai mare forţă din parlamentul spaniol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.