Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul PPE: Decizia blocului ACUM de a intra la guvernare în Republica Moldova, 'un act de patrotism şi maturitate politică'

republica moldova

Liderul Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a salutat joi decizia blocului ACUM condus de Maia Sandu (PAS) şi Andrei Năstase (PPDA) de a intra la guvernare împreună cu Partidul Socialiştilor (PSRM) "pentru a elibera Republica Moldova de Plahotniuc (Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova n.r.) şi controlul său oligarhic", informează un comunicat al PPE, citat de AGERPRES.

"Sunt conştient că a fost una dintre cele mai dificile decizii ale carierelor lor politice şi în istoria partidelor lor. Riscurile şi divergenţele politice dintre ACUM şi PSRM sunt într-adevăr enorme, dar riscurile de a-i permite lui Plahotniuc să controleze şi să distrugă pe mai departe Moldova sunt chiar mai mari", a adăugat Daul, citat în comunicat.

"În politică, uneori trebuie să alegem răul mai mic. De aceea sunt impresionat de curajul Maiei Sandu şi al lui Andrei Năstase de a-şi asuma marile riscuri ale acestei colaborări pentru a-şi salva poporul şi ţara. Această decizie arată maturitate politică, patriotism şi curajul de a pune interesele tuturor moldovenilor înaintea celor de partid", a mai precizat liderul PPE.

Citește și: PSD impune condiții! Cum ar putea accepta Pactul politic propus de Iohannis: Doar așa vom susține!

Daul a precizat că se aşteaptă ca PSRM să-şi onoreze angajamentul care va fi luat în faţa tuturor cetăţenilor R. Moldova votând în favoarea pachetului legislativ antioligarhic şi alegând un guvern condus de ACUM. "Dacă îşi va încălca cuvântul, PSRM va fi singurul responsabil pentru păstrarea la putere a regimului Plahotniuc, erodarea instituţiilor democratice şi semnarea certificatului de deces al Moldovei", a avertizat Joseph Daul.

PPE este foarte conştient de enorma presiune pe care Vladimir Plahotniuc o exercită asupra tuturor părţilor pentru a face ca această colaborare să eşueze şi subliniază că "orice provocări şi proteste organizate vor fi condamnate cu fermitate".

"Am spus mereu că democraţia găseşte o cale de a triumfa şi regimurile autocrate sfârşesc prin a se prăbuşi. Sunt foarte mândru că datorită partidelor PPE din Republica Moldova putem vedea o rază de speranţă pentru a restaura democraţia pentru moldoveni", a mai afirmat Daul în comunicat.

Citește și: Luptă acerbă la vârful PNL: Rareș Bogdan simte nevoia să aibă reflectoarele asupra lui.Un partid cu doi lideri înseamnă conflicte interne

Partidul Acţiune şi Solidaritate a decis miercuri seara să accepte condiţia PSRM de a vota un preşedinte al Parlamentului propus de PSRM, pentru a putea debloca activitatea legislativului, potrivit Radio Chişinău.

Decizia a fost luată la Consiliul Politic Naţional al PAS, cu 46 de voturi "pentru" şi 1 "împotrivă' din totalul celor 47 de membri prezenţi.

Potrivit unui mesaj pe Facebook, PAS şi-a asumat o decizie dificilă pentru a debloca situaţia politică actuală şi a oferi Republicii Moldova un guvern legitim şi democratic.

Totodată, Consiliul a decis "asumarea unui guvern ACUM şi votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituţiilor din captivitate, în urma votării unui preşedinte propus de PSRM. Decizia nu se bazează pe încredere şi parteneriat cu socialiştii, ci este singura în stare "să oprească dictatorul să pună stăpânire pe ţară pentru următorii 10 ani cel puţin", se mai arată în mesaj.

Citește și: Rareș Bogdan iese la atac:’Demisionați,vă rog! Ce ziceți, aveți curaj?’

În acelaşi timp, PAS îşi exprima speranţa miercuri seară că aceasta decizie va fi împărtăşită de partenerul său din blocul ACUM, Platforma Demnitate şi Adevăr (Platforma DA).

În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie, în noul parlament de la Chişinău au intrat Partidul Socialist (35 de mandate), PDM (30 mandate), blocul ACUM (26 de mandate), Partidul 'ŞOR' (7 mandate) şi trei deputaţi independenţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.