Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul PSD Neamț spune că datorită lui Klaus Iohannis a făcut un pas în spate: 'NU i-a retras decorația lui Gica Popescu'

facebook.com
Ionel Arsene

Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, a anunțat pe contul său de Facebook că, în urma presiunilor publice făcute de el și de foarte mulți români, Klaus Iohannis nu i-a mai retras decorația lui Gică Popescu. Liberalii îl acuză pe Arsene că încearcă „să câștige simpatie”, lansând „un zvon fals”.

Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, susține, într-o postare pe contul său de Facebook că datorită lui președintele Klaus Iohannis nu i-a retras lui Gică Popescu decorația.

„În urma presiunilor publice făcute de mine și de foarte mulți români adevărați, Iohannis nu a mai retras decorația acordată marelui român român Gică Popescu. Mulțumesc tuturor românilor lângă care am fost alături în acest demers. Iată că se poate să ne facem auziți chiar dacă președintele Iohannis vrea să se facă că nu ne aude", se arată în postarea lui Ionel Arsene.

Acesta a lansat și un atac la liberalii nemțeni. „Cum era de așteptat, liberalii de la Neamț fac ce știu mai bine. Sunt penibili și ne iau pe toți de proști. În loc să recunoască greșeala pe care era să o comită Iohannis se comportă ca și cum Iohannis nu ar fi avut în intenție să facă nimic, totul a fost un fake news și noi, toți românii care am fost de partea lui Gică Popescu, suntem niște nebuni care s-au agitat inutil. Vor vedea liberalii la următoarele alegeri că românii adevărați nu sunt nici nebuni, nici proști", susține Ionel Arsene.

Citește și: Raed Arafat, mesaj clar pentru Ludovic Orban: 'Să nu creadă vreunul, vreodată, că nouă ne este frică să fim auditați'

Acesta a publicat, miercuri, pe contul său de Facebook, reacția sa la decizia președintelui Klaus Iohannis de a retrage decorațiile celor care au o condamnare penală, explicând că „a aflat cu regret că Gică Popescu, marele fotbalist al Generației de Aur, va rămâne fără decorația , din dispoziția președintelui României, Klaus Werner Iohannis".

Liberalii din Neamț au reacționat și ei, tot pe Facebook, acuzându-l pe Arsene de fake news.

„Consilierul județean PSD Ionel Arsene se pare că vrea să fie nominalizat ca răspândacul de fake news al anului 2019. Încercând să câștige simpatie a lansat falsul zvon că Gică Popescu ar fi rămas fără decorație din cauza președintelui Klaus Iohannis. Fals. Ieri 11.12.2019 preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind retragerea decorațiilor acordate în trecut unor persoane care au fost condamnate pentru diverse infracțiuni. Președintele României nu apără corupția și nici nu o premiază!", se arată într-un mesaj publicat de PNL Neamț pe pagina de Facebook.

Gică Popescu a fost decorat de președintele Traian Băsescu, în 2008, cu ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a III-a, pentru „înaltă apreciere a rezultatelor pe care le-a avut în perioada 1990-2000 prin participarea la turneele finale ale Campionatelor Mondiale şi Europene şi pentru întreaga activitate sportivă”.

În 4 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv la închisoare cu executare pe toţi cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosarul transferurilor, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, la acel moment candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, primind o condamnare de trei ani, o lună şi zece zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.