DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liderul senatorilor PNL, despre teza de doctorat a premierului: 'În politică, oamenii nu pot să fie oglindă, toţi au câte ceva'

Inquam Photos
culise PNL sedinta Bex

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, la emisiunea Talk News de la Profit TV, în contextul acuzaţiilor care i se aduc premierului Nicolae Ciucă privind plagierea tezei de doctorat, că ”aruncarea oamenilor peste bord, pentru o suspiciune, nu face nimic bun” şi a precizat că în politică,” oamenii nu pot să fie oglindă, toţi au câte ceva”.

Citește și: Reacția lui Klaus Iohannis la acuzația de plagiat adusă lui Nicolae Ciucă

„Eu cred că noi trebuie să ne asumăm oamenii pe care i-am promovat. Aruncarea oamenilor peste bord, pentru o suspiciune, nu face nimic bun. În 2014 am aplicat această practică şi am luat 20%”, a spus senatorul PNL, dând ca exemplu pe Dan Motreanu, Ludovic Orban, Dan Scutaru, Vasile Blaga, care ulterior au fost achitaţi.

Fenechiu a precizat că, ”să arunci peste bord orice om politic pentru că apare o suspiciune la adresa lui, nu faci altceva decât să afectezi structura de partid”.

”În politică, oamenii nu pot să să fie oglindă, toţi au câte ceva”, a mai spus acesta.

Întrebat dacă premierul Nicolae Ciucă ar trebui să demisioneze dacă verdictul academic va fi de plagiat, Daniel Fenechiu a răspuns: ”Cu siguranţă, dacă se va întâmpla un lucru de genul acesta, domnul Ciucă, care este un om de onoare, va ştii ce are de făcut”.

”Eu am convingerea că, în situaţia în care apare o problemă legată de probitatea generalului Ciucă, generalul Ciucă nu se va expune nici el şi nu îşi va expune partidul. Eu nu cred că se va ajunge acolo, pentru că îl ştiu pe Ciucă, este un om extrem de serios”, a mai afirmat Fenechiu, adăugând că el aşteaptă un verdict al unei entităţi ştiinţifice.

PressOne a scris, marţi, că teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, printr-un punct de vedere oficial, că solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat care are un pronunţat caracter specific domeniului Ştiinţe Militare.

Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” anunţă, marţi, că a cerut Comisiei de etică universitară să verifice ”existenţa unor similitudini cu alte lucrări ştiinţifice”, în lucrarea de doctorat al premierului Nicolae Ciucă.

Citește și: Victor Ponta, despre teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă: 'Ipocriții care l-ar fi linșat dacă era la PSD tac ca peștii acum' .

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.