DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liderul UDMR, despre vaccinarea obligatorie a medicilor: Aş fi de acord cu măsuri mult mai dure

s.iw.ro
populatie oras oameni

Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat marţi că susţine măsurile prezentate de ministrul Sănătăţii pentru accelerarea campaniei de vaccinare, menţionând că ar fi de acord şi cu unele mult mai dure decât obligativitatea testării personalului medico-sanitar nevaccinat.

  • "Doamna ministru a prezentat propuneri care, din punctul nostru de vedere, sunt susţinute, pot fi susţinute şi, bineînţeles, vor fi mai departe discuţii la nivelul Guvernului - şi cu restricţii, şi cu stimulente -, deci merg împreună toate aceste lucruri. Trebuie să facem ceva, ceva mai mult decât am făcut până acum pentru că lucrurile nu stau bine. Suntem sub 5 milioane de persoane vaccinate, nu se poate sta aşa şi sunt multe exemple din statele europene şi nu numai unde astfel de măsuri au avut rezultate. Deci, vom susţine aceste măsuri, dar nu vreau să intru în amănunte când şi sub ce formă. Ministerul Sănătăţii trebuie să vină cu o propunere, Guvernul decide, dar trebuie să vină cu o propunere exactă, o hotărâre de guvern", a afirmat Kelemen Hunor după şedinţa coaliţiei de guvernare.

Întrebat dacă ar fi de acord ca personalul medical să fie obligat să se testeze pe banii proprii în cazul în care nu este de acord să se vaccineze, Kelemen Hunor a spus: "Da, sunt de acord. Eu aş fi de acord cu multe lucruri mult mai dure pentru că, dacă nu ar fi fost câteva vaccinuri obligatorii, mulţi dintre noi nu am sta astăzi aici".

"Deci, eu aş fi de acord cu măsuri mult mai dure, dar, sigur, lucrurile trebuie văzute în evoluţie. Da, sunt de acord cu ce s-a prezentat astăzi în coaliţie, vom fi de acord şi vom susţine aceste măsuri", a adăugat vicepremierul.

El a spus că sunt multe posibilităţi de stimulare a vaccinării, menţionând că există bani pentru acest lucru,

"Da, există bani, dacă ne gândim cât a costat România tratamentul legat de COVID-19 în ultima perioadă, în jur de 500 milioane, şi dacă suntem conştienţi că urmează valul 4, atunci trebuie să avem măsuri proactive, să reducem cât de mult posibil efectul valului 4", a subliniat Kelemen Hunor.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat marţi că a propus, în şedinţa coaliţiei de guvernare, un set de măsuri de accelerare a campaniei de vaccinare anti-COVID, cum ar fi de recompensă pentru cei care se vaccinează şi restrictive pentru cei nevaccinaţi - testarea obligatorie a personalului medico-sanitar nevaccinat şi acces limitat în weekend în zonele neesenţiale, menţionând că acestea urmează să fie discutate cu premierul şi cu membrii Comitetului Naţional pentru Coordonarea activităţilor de vaccinare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.