Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul unui partid la putere în Polonia atacă dur 'dominaţia germană': 'Își realizează planurile pe care a dorit să le îndeplinească militar'

radiozet.pl
Jaroslaw Kaczynski

Preşedintele partidului conservator naţionalist la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a denunţat sâmbătă "dominaţia" Germaniei în Europa, acuzând-o că doreşte să realizeze prin metode paşnice "planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare", notează AFP, conform Agerpres.

Jaroslaw Kaczynski, considerat omul forte şi principalul strateg al dreptei la putere, obişnuit să atace Germania şi Uniunea Europeană, a ţinut un discurs la Legnica, în sud-vestul ţării, în cadrul turneului său în provincie în vederea alegerilor legislative prevăzute în toamna anului 2023.

El a declarat, potrivit agenţiei de presă PAP, că puterea Europei constă în cea a naţiunilor sale şi, în mare măsură, în cea a statelor suverane.

El a denunţat "situaţia de dominaţie, o situaţie în care, prin metode paşnice, unul din statele europene, astăzi cel mai mare după Rusia, îşi realizează planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare. Este o cale care duce la criză şi nefericire. Nu numai a Poloniei, ci şi a Europei. Şi, de asemenea, a acestei ţări, Germania", a spus Kaczynski.

În paralel cu retorica antigermană şi eurosceptică, despre care opoziţia poloneză crede că este cel puţin parţial legată de campania electorală, autorităţile poloneze au lansat recent o ofensivă diplomatică pentru a cere Germaniei reparaţii pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, estimate de Varşovia la o mie trei sute de miliarde de euro.

Potrivit Germaniei, Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi a confirmat în mai multe rânduri această renunţare.

În acest context, Varşovia a declinat la sfârşitul lui noiembrie propunerea germană de a-i trimite sistemul de apărare antiaeriană Patriot, după căderea, soldată cu victime, a unei rachete în Polonia. Guvernul polonez a sugerat ca Germania să transfere acest echipament în Ucraina, reaminteşte AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.