Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul USR jubilează după scandalul din Parlament: 'Majoritatea nu mai există'. Dan Barna dă semnalul pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă

Agerpres
Dan Barna

Președintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, că coaliția PSD-ALDE nu mai are majoritate la Camera Deputaților, fiind incapabili să asigure cvorumul necesar în ședința de plen. Liderul USR a susținut că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului de săptămâna viitoare devine importantă.

„Majoritatea care a sufocat România doi ani de zile, nu mai există. Vor fi desigur antologice în istoria noastră politică cu Florin Iordache înfipt în scaunul acela și tremurând ca piftia. Rezultatul de astăzi, perfect legal. Astăzi s-a văzut că majoritatea nu mai există. Au fost incapabili să asigure cvorumul. Azi PSD-ALDE nu au avut majoritate, nu contează că au întârziat doi colegi ma metrou. În acest context, moțiunea de cenzură de săptămâna viitoare devine cu adevărat importantă”, a declarat Dan Barna, la finalul ședinței de plen, conform Mediafax.

Și liderul de grup al deputaților PNL, Raluca Turcan, a apreciat că demersurile opoziției nu au încălcat Constituția.

Rareș Bogdan aruncă BOMBA! Marea LOVITURĂ încasată de Mălin Bot

„Toate partidele democratice au reușit azi să instituie democrația și respectul față de lege, pentru că noi am justificat cu articole din Constituție, că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, că vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, au încălcat flagrant Constituția și regulamentul. Niciun pas pe care l-am făcut azi în Camera Deputaților nu a fost făcut încălcând regulamentul și Constituția. Astăzi s-a făcut dreptate și am reușit să redăm odată cu democrația din Camera Deputaților și o hătărâre de revocare din funcție a lui Liviu Dragnea și Florin Iordache, existând un singur pas și anume votul final ca acești doi să intre în istorie. În istoria urâtă a României, a celor ca sfidează cetățenii. Sper să reușim să dăm și votul final pe aceste proiecte de hotărâre pe ordinea de zi”, a conchis Turcan.

Aceasta a subliniat că liberalii iau în calcul o grevă parlamentară

„Florin Iordache nu va mai putea să conducă nicio ședință a Camerei Deputaților. Punct. Nu mai putem negocia lucrul acesta, penru că e o realitate votat. În al doilea rând, plenul va trebui să dea într-adevăr votul final pe cele două proiecte de hotărâre. Luăm în calcul (greva parlamentară – n.r.). Evident că vom prezenta tot calendarul (întrebată despre moțiunea de cenzură – n.r.). Poate să vină Florin Iordache și mama lui Florin Iordache, cărțulia cu regulamentul o cunoaștem ca pe Tatăl nostru”, a adăugat Turcan.

Florin Iordache, după ce Opoziția și-a revendicat victoria : Să-și aducă scaune de acasă. Să mă schimbe dacă au prevederi legale

Liderul PMP, Eugen Tomac, a afirmat că Liviu Dragnea a fugit de un vot propus de opoziție pentru înlăturarea acestuia din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

„ E cea mai mare victorie a Opoziție pentru că au fost înlăturați Liviu Dragnea și Florin Iordache. La ora actuală au fugit pur și simplu de un vot propus. A existat un vot final. Dl vicepreședinte al Camerei Deputaților, Marilen Pirtea, a supus plenului două puncte pe ordinea e zi și la ora actuală Liviu Dragnea și Florin Iordache sunt foști lideri ai Camerei Deputaților”, a declarat Eugen Tomac.

Prim-vicepreședintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a cerut, miercuri dimineață, în ședința de plen a Camerei Deputaților, revocarea lui Liviu Dragnea de la conducerea acestui for legislativ. De asemenea, ea a cerut și revocarea lui Florin Iordache din funcția de vicepreședinte.

”Astăzi (miercuri - n.r.) vă solicităm ca pe ordinea de zi de plen două solicitări de revocare a dlui. vicepreședinte Florin Iordache și a dlui. președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. De asemenea, prima solicitare pe care v-o fac și vă rog să țineți cont de succesiunea solicitărilor de procedură și în felul acesta să le supuneți votului”, a cerut Raluca Turcan, deputat PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.