Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunțat că, în foaierul Senatului, au fost premiate cele mai bune soluții propuse de studenți pentru Programul Național „Lift pentru Viață”, în cadrul unei expoziții organizate în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și cu sprijinul unor companii din domeniu.
„Am premiat, astăzi, în foaierul Senatului, cele mai bune soluții gândite de studenții de la Universitatea de Arhitectură pentru Programul Național ‘Lift pentru Viață’, în cadrul unei expoziții organizate în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism ‘Ion Mincu’, cu sprijinul ALLBIM NET și Concrete & Design Solutions”, a scris Cazanciuc pe Facebook.
Referință la Brâncuși și rolul arhitecturii
Senatorul PSD a explicat că inițiativa concursului a fost inspirată de viziunea lui Constantin Brâncuși asupra arhitecturii, subliniind dimensiunea umană a proiectelor propuse.
„Acest concurs de soluții a fost gândit în spiritul memorabilelor cuvinte ale exponentului de marcă al sculpturii mondiale, Constantin Brâncuși – ‘Arhitectura este sculptură locuită’ – o viziune care a influențat modul în care arhitecții abordează relația dintre om, spațiul locuit și mediul înconjurător, căutând simplitatea și esența în formă”, a transmis acesta.
Studenți premiați și selecție din zeci de proiecte
Potrivit senatorului, câștigătorul concursului a fost studentul Luca-Paul Maiorescu, iar premiile următoare au revenit altor doi studenți ai universității, în timp ce un premiu special a fost acordat tot câștigătorului.
„Lucrările premianţilor au fost selectate dintre aproximativ 100 de soluţii propuse de 75 de studenţi din anii terminali. Juriul, alcătuit din profesori ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’ şi alţi arhitecţi, a selectat 25 de proiecte pentru etapa finală a concursului, acestea fiind prezentate şi în cadrul unei expoziţii deschise în foaierul Senatului”, a precizat Cazanciuc.
„O pledoarie pentru meseria de arhitect”
În postarea sa, Cazanciuc a subliniat că expoziția dedicată proiectului „Lift pentru viață” a avut rolul de a evidenția importanța arhitecturii în viața de zi cu zi, în special pentru persoanele care locuiesc în blocuri fără lift.
„Expoziţia ‘Lift pentru viaţă’ a reprezentat o pledoarie pentru meseria de arhitect, iar studenţii au sculptat în locuinţe soluţii care nu doar vor face viaţa mai uşoară celor care locuiesc în blocuri fără lift, ci vor aduce și multă culoare unor construcții vetuste. Sper ca soluţiile propuse de studenţi să atragă şi nişte contracte din partea unor primării, pentru că sunt convins că pledoaria aceasta vizuală o să atragă şi recunoştinţa celor care au nevoie de aceste proiecte”, a arătat senatorul.
Acesta a transmis și un mesaj de apreciere pentru participanți și pentru cei implicați în susținerea proiectului legislativ. „Felicitări studenților pentru ideile îndrăznețe și mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și se implică pentru implementarea unui proiect de anvergură menit să schimbe vieți”, a scris Cazanciuc.
În același mesaj, senatorul a mulțumit și președintelui Senatului, Mircea Abrudean, precum și colegilor parlamentari implicați în inițiativă, menționând sprijinul acordat proiectului „Lift pentru viață”.




























Comentează