Liga a 2-a de futsal se reia la acest sfârșit de săptămână după două luni de pauză. La Iași, Remetea și Arad au loc turneele celor trei serii din eșalonul secund, în cadrul cărora se vor disputa meciurile ultimelor trei etape din sezonul regulat, potrivit Mediafax.
Liga a 2-a de futsal se reia la acest sfârșit de săptămână după două luni de pauză. La Iași, Remetea și Arad au loc turneele celor trei serii din eșalonul secund, în cadrul cărora se vor disputa meciurile ultimelor trei etape din sezonul regulat.
ACS Futsal Politehnica Iași va fi astfel gazda ultimului turneu din Seria 1 Est, meciurile fiind programate vineri, sâmbătă și duminică, la Sala Polivalentă, fără spectatori. Echipa ieșeană pregătită de Ciprian Brighiu va juca în prima zi, vineri, cu Ceahlăul Piatra Neamț, de la ora 18.00, în al doilea meci va întâlni, duminică, liderul Sportul Ciorăști, de la aceeași oră, iar duminică ieșenii se vor confrunta cu Fortius Buzău, de la ora 12.00.
După 9 etape, ACS Futsal Poli Iași ocupă locul 2 în serie, cu 14 puncte, după Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăști – 18 puncte, dar înaintea formațiilor Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – 12 puncte și Fortius Buzău – 6 puncte. Primele două clasate se califică la turneul final.
Citește și: Codrin Ștefănescu vrea susținere totală pentru Liviu Dragnea: Este foarte important pentru el să-i scrieți!
Ieșenii au pregătit acest ultim turneu din sezonul regulat într-un cantonament efectuat la Mălini, în județul Suceava, de unde antrenorul Ciprian Brighiu ne-a oferit ultimele informații cu o zi înainte de start.
Programul turneului de la Iași (Sala Polivalentă):
Vineri, 5 februarie
ACS Futsal Poli Iași – Futsal Ceahlăul Piatra Neamț, ora 18.00
Clubul Sportiv Local Sportul Ciorăşti – Fortius 2014 Buzău, ora 20.00
Sâmbătă, 6 februarie
Buzău – Piatra Neamț, ora 16.00
Ciorăști – Iași, ora 18.00
Duminică, 7 februarie
Piatra Neamț – Ciorăști, ora 10.00
Iași – Buzău, ora 12.00
Comentează