LIVE TEXT Ce le spune Sorin Pantiș judecătorilor

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 05-08-2014

Actualizat: 05-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



”- Nu există nicio faptă care să mi se impute mie.

- Singura acuză care mi se aduce e aceea că ar fi existat o relaţie între mine, Mencinicopschi şi Sandu.

- Pe Mencinicopschi l-am cunoscut după procesul de privatizare.


- Procurorul spune şi că, fiind membru PC, am fost influenţat de domnul Voiculescu. Nu am avut nici măcar o relaţie de prietenie cu Dan Voiculescu. Îl cunoşteam de pe băncile facultăţii.

- Vă rog să desfiintaţi probele constituite pe fals. În acest dosar nu există niciun prejudiciu. Avem o evaluare bazată pe fals, pe minciună. Suma de 60 de milioane de euro vehiculată de DNA nu are nicio legatură cu această cauză.

- Îmi susţin cauza şi o susţin şi pe a celorlalţi.

- Eu nu am dat până în această fază nicio declaraţie publică.

- Am crezut că e foarte clar că nu există o vină, că nu e vreun prejudiciu şi că suntem curaţi.

- Am decis să fiu mai vehement.

- Această privatizare a fost de la cap la coadă corectă.

- Eu nu am contribuit la nimic, nu există vreo faptă.

- Vă cer să mă achitaţi.”
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri