LIVE TEXT - Război în Ucraina: Canada anunță noi sancțiuni la adresa Rusiei

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 03-03-2024

Actualizat: 04-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: AI

Atac brutal al rușilor asupra Odesei. Una dintre dronele lansate a lovit un bloc, provocând distrugeri semnificative și numeroase victime. Cel puțin trei persoane au murit, între care și un bebeluș, 8 sunt rănite și 10 sunt date dispărute, salvatorii temându-se că sunt prinse între dărâmături.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 3 martie, ora 13.30 Un depozit de combustibili din Peninsula Crimeea, ținta unor atacuri cu drone ucrainene

Un depozit de combustibili din Peninsula Crimeea, ocupată de ruși, a fost ținta unor atacuri cu drone ucrainene. Potrivit martorilor oculari care au filmat atacul, executat în orașul de coastă Feodosia, au fost numărate aproximativ 60 de explozii, iar deasupra zonelor adiacente depozitului se văd coloane de fum, potrivit BBC.

UPDATE 3 martie, ora 12.16 Canada anunță noi sancțiuni la adresa Rusiei

Canada a anunțat duminică instituirea unui nou set de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza morții liderului opoziției Aleksei Navalnîi.

Cele mai recente sancțiuni vor viza șase oficiali ruși, inclusiv înalți oficiali și angajați de rang înalt din cadrul Parchetelor și serviciilor judiciare și corecționale din Rusia, a transmis ministrul de Externe al Canadei, Melanie Joly, într-un comunicat, scrie Rador Radio România.

content-image

UPDATE 3 martie, ora 11.30 Bilanţul morţilor în urma atacului de la Odesa a ajuns la 10 morţi (autorităţi)

O femeie şi un copil de opt luni au fost găsiţi duminică în dărâmăturile clădirii lovite în noaptea de vineri spre sâmbătă de o dronă rusă la Odesa, ridicând numărul morţilor la zece, au declarat duminică autorităţile ucrainene, scrie AFP, conform news.ro.

"Acest atac asupra unei clădiri de nouă etaje din oraşul-port de la Marea Neagră a dus la moartea a zece persoane, inclusiv a unei femei găsite în dărâmături şi a unui bebeluş găsit lângă (această) femeie", a deplâns guvernatorul Regiunea Odesa, Oleg Kiper.

Autorităţile au raportat anterior un număr de opt morţi.

Serviciile de urgenţă ucrainene au confirmat bilanţul a zece morţi, precizând că bebeluşul avea „opt luni”. Mama şi copilul „au fost găsiţi împreună”, au scris aceştia pe Telegram.

Ei au mai susţinut că lucrările de „curăţare” a zonei în care această clădire s-a prăbuşit parţial sunt încă „în curs”.

Cu toate acestea, autorităţile nu au raportat numărul răniţilor, deşi serviciile de urgenţă au menţionat că opt răniţi au fost confirmaţi sâmbătă seara.

„Astăzi, Odesa şi regiunea deplâng victimele atacului rusesc”, a mai spus Kiper într-un mesaj separat pe Telegram, invocând „durere mare” pentru „toată Ucraina”.

Sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat în discursul său zilnic „teroarea” rusă, care „ţinteşte exclusiv să distrugă vieţi, să intimideze”.

În acelaşi timp, el le ceruse încă o dată aliaţilor occidentali ai Kievului să livreze mai rapid muniţie, sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pentru a respinge armata rusă.

„Întârzierile livrărilor de arme către Ucraina (...) duc, din păcate, la astfel de pierderi”, a spus el, referindu-se la lovitura mortală a Rusiei asupra Odesei.

De altfel, cinci persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică în două bombardamente ruseşti în regiunea Doneţk (est), potrivit parchetului regional ucrainean.

content-image

UPDATE 3 martie, ora 11.05 MAE rus desființează dorința lui Zelenski și avertizează: 'Aceasta nu este altceva decât o altă modalitate de a prelungi vărsarea de sânge'

CONTINUAREA AICI

UPDATE 3 martie, ora 09.06 Ucraina se dezlănțuie după atacul masiv din Odesa: Zeci de drone au fost lansate în Crimeea - explozii auzite în portul Feodosia

CONTINUAREA AICI

UPDATE 3 martie, ora 02:30: Olaf Scholz cere anchetă după înregistrările cu ofiţeri ai forţelor aeriene: Rachete Taurus în Ucraina?

Cancelarul german Olaf Scholz a promis clarificări rapide în urma publicării de către Rusia a unei înregistrări în care ofiţeri ai forţelor aeriene germane discută despre sprijinul acordat Ucrainei.

Vorbind în marja unei vizite la Vatican sâmbătă, el a descris situaţia ca fiind o "chestiune foarte serioasă", care trebuie clarificată foarte atent, foarte intens şi foarte rapid, relatează DPA.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri