Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ruşii lansează câte 20-30 de bombe aeriene ghidate pe zi în zona oraşului Ceasiv Iar

euromaidanpress.com
razboi ucraina

Guvernul olandez a anunțat o nouă serie de ajutoare pentru Ucraina, în valoare de 200 de milioane de euro, după ce statele membre NATO au ajuns, vineri, la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 21 aprilie, ora 19.34:  Zelenski declară că ar trebui redus timpul dintre luarea deciziilor și furnizarea de sprijin soldaților ucraineni

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut duminică reducerea la minimum a timpului dintre luarea deciziilor politice privind acordarea de ajutor militar Ucrainei și angajarea în luptă a soldaților țării. „Timpul dintre deciziile politice și provocarea de înfrângeri reale inamicului de pe front, între aprobarea pachetului de ajutor și acordarea de sprijin băieților noștri ar trebui redus la minimum”, a spus Zelenski în discursul său video de noapte. „Și aceast sprijin este ceea ce este cu adevărat necesar pentru a schimba situația de pe front”.

content-image

UPDATE 21 aprilie, ora 18.21: Ucraina raportează o lovitură asupra unei nave rusești în Crimeea

Ucraina a declarat duminică că marina sa a lovit o navă de salvare aparținând flotei rusești din Marea Neagră în peninsula anexată Crimeea, scoțând-o din uz.

Nu a precizat unde a avut loc atacul, dar imagini de pe rețelele de socializare care ar fi fost filmate în portul Sevastopol din Crimeea arătau o navă în flăcări, relatează AFP.

„Astăzi, Marina ucraineană a lovit nava de salvare rusă Kommuna în Crimeea ocupată temporar", a declarat Ministerul ucrainean al Apărării.

UPDATE 21 aprilie, ora 16.40: Rușii repetă tactica Avdiivka: infanteria, dronele și artileria se concentrează asupra cuceririi orașului Ceasiv Iar

Continuarea AICI

content-image

UPDATE 21 aprilie, ora 15.31 - TASS: Viaceslav Volodin a declarat că SUA, prin alocarea ajutoarelor, obligă Forțele Armate ale Ucrainei să lupte până la ultimul ucrainean

Statele Unite ale Americii, prin decizia de a aloca un nou ajutor militar Ucrainei, forţează această țară să lupte până la ultimul ucrainean, a declarat președintele Dumei de Stat, Viacheslav Volodin, pe canalul său Telegram. "Prin decizia sa, SUA obligă Ucraina să lupte până la ultimul ucrainean, îngropând în cele din urmă economia și privând-o de viitor. Dar acest lucru nu va schimba situația pe câmpul de luptă. Regimul de la Kiev va fi înfrânt" - a subliniat acesta. Viaceslav Volodin a atras atenția asupra faptului că președintele american, Joe Biden, nu ascunde faptul că fondurile alocate vor merge în primul rând către companiile americane. "Dar principalul lucru este altul: chiar și banii care vor ajunge la Kiev vor trebui returnați. Aceasta este o robie de la care nu se poate scăpa" - a subliniat președintele Dumei de Stat.

UPDATE 21 aprilie, ora 14.53 - Rusia a revendicat duminică preluarea controlului asupra micii localităţi Bogdanivka, în estul Ucrainei, unde armata sa îşi accentuează presiunea în direcţia Ceasiv Iar, la o zi după ce Camera Reprezentanţilor a Congresului american a aprobat un nou ajutor pentru Kiev, ale cărui trupe se află în dificultate, transmit AFP şi Reuters.

content-image

UPDATE 21 aprilie, ora 14.20 - Elon Musk condamnă SUA după ajutorul dat Ucrainei: 'Nu există o strategie de ieșire, doar un război veșnic'

Miliardarul american Elon Musk, fondatorul Tesla și SpaceX, a făcut pe rețeaua X (fostă Twitter) un comentariu controversat despre războiul din Ucraina, după ce SUA au aprobat un ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Continuarea aici.

UPDATE 21 aprilie, ora 13.32 - Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Illia Ievlaş, preconizează că rușii vor crește cât mai mult posibil intensitatea loviturilor cu rachete și drone. Potrivit lui Ievlaş, ocupanţii ruşi vor profita de timpul rămas până la sosirea ajutorului american în Ucraina.

UPDATE 21 aprilie, ora 13.00 - Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că forțele ruse vor intensifica operațiunile ofensive, precum și loviturile cu rachete și drone în săptămânile următoare. Potrivit analiștilor, rușii vor încerca să profite de condițiile de primăvară anormal de uscate și de lipsa echipamentului ucrainean, până la de sosirea ajutorului promis de către Occident.

content-image

UPDATE 21 aprilie, ora 12.30 - Purtătorul de cuvânt al grupurlui de trupe ucrainene "Hortiţia", Nazar Voloşoin, a declarat că ocupanții ruşi lansează câte 20-30 de bombe aeriene ghidate pe zi în zona oraşului Ceasiv Iar (regiunea Doneţk). Potrivit lui Voloşin, bombele sunt aruncate din aeronave ruseşti Su-25 care operează aproape de linia de contact și din avioane Su-34 aflate la distanță şi care folosesc aşa-numite bombe cu planare. "Este un bombardament aerian concertat, repetă tactica din campania de la Avdiivka" - se arată în mesaj.

UPDATE 21 aprile, ora 12.10 - Autorităţile ucrainene raportează că, duminică dimineaţă, armata rusă a atacat orașul Ukrainsk, situat în regiunea estică Doneţk. O persoană a fost ucisă și alte patru au fost rănite. Instituţia a mai informat că, la ora 06:40, ruşii au atacat şi localitatea Ţukurine, lansând asupra acesteia o rachetă antiradar Kh-31P. O clădire rezidențială cu două etaje a fost deteriorată

UPDATE 21 aprilie, ora 11.45 - Armata ucraineană controlează situația din orașul Ceasiv Iar, regiunea estică Donețk, cu toate că ocupanții ruşi nu încetează atacurile - scrie, duminică, agenţia RBC. "Ceasiv Iar rezistă. Inamicul face presiuni în direcția Bahmut, în special la Ceasiv Iar. Situația este complet sub control, nu există niciun inamic în oraș" - a declarat purtătorul de cuvânt al grupurlui de trupe "Hortiţia", Nazar Voloşoin. Potrivit acestuia, grupurile de asalt rusești intră în luptă folosind vehicule ale infanteriei şi atacând atât cu ajutorul dronelor, cât și al artileriei.

UPDATE 21 aprilie, ora 11.30 - RBC: Explozii la Sevastopol

Mai multe explozii s-au auzit, duminică, în oraşul Sevastopol, iar ocupanţii ruşi au raportat că ar fi respins un atac asupra unor nave. Potrivit lui Mihail Razvojaev, aşa-numitul guvernator de Sevastopol, "un mic incendiu a fost provocat de resturile de rachete căzute, însă acesta a fost stins rapid". Între timp, mișcarea partizană Ateş a anunţat că a avut loc o lovitură la Sevastopol. Potrivit partizanilor, rușii au înregistrat pierderi - câțiva morți și mulți răniți. Reţelele sociale scriu că o navă rusească ar fi fost lovită în Sevastopol, dar partizanii Ateş îndeamnă internauţii "să nu se grăbească să tragă concluzii"

UPDATE 21 aprilie, ora 11.00 - Reprezentanți oficiali din Danemarca, Estonia, Franța şi Suedia se află, duminică, într-o vizită în oraşul ucrainean Harkiv. "Organizarea vizitei acestei puternice delegații internaționale, formată din ambasadori din Danemarca și Estonia, adjuncți ai misiunilor diplomatice ale Franței și Suediei și oficiali de rang înalt ai ONU, este de mare importanță pentru noi toți" - a declarat primarul Harkivului, Ihor Terehov.

UPDATE 21 aprilie, ora 10.30 - Forţele ruse au respins duminică dimineaţă un atac cu rachetă antinavă asupra flotei ruse din portul Sevastopol, în Crimeea, a anunţat guvernatorul instalat de Rusia în regiune. Fragmentele căzute din rachetă au cauzat un incendiu, care a fost stins după scurt timp, a precizat guvernatorul din Sevastopol, Mihail Razvojaiev.

content-image

UPDATE 21 aprilie, ora 10.00 - Şeful Administraţiei Militare Regionale Harkiv, Oleh Sinehubov, a raportat că, în ultimele 24 de ore, trupele ruse au bombardat 15 localităţi din regiune. Potrivit unui comunicat remis duminică dimineaţă, în urma bombardamentelor, doi civili au fost uciși și alţi trei au fost răniți. De asemenea, mai multe clădiri au fost avariate sau distruse.

UPDATE 21 aprilie, ora 09.38 - Administraţia Militară Regională Sumi raportează că, noaptea trecută şi duminică dimineață, invadatorii ruși au efectuat trei atacuri asupra teritoriilor și localităţilor aflate la graniță. "În timpul nopţii, dar şi dimineaţă, rușii au efectuat trei bombardamente în teritoriile și așezările de graniță din regiunea Sumi. Au fost înregistrate 11 focuri de artilerie, fiind atacate comunele Krasnopillia și Seredin-Buda" - se arată în mesajul autorităţilor.

UPDATE 21 aprilie, ora 09.22 - Şeful Administraţiei Militare Regionale Doneţk, Vadim Filaşkin, a raportat că, în ultimele 24 de ore, trupele Federației Ruse au rănit doi civili în atacurile lansate asupra acestei regiuni est-ucrainene.

Într-un mesaj transmis duminică dimineaţă, Filaşkin precizează că victimele au fost înregistrate în Krasnohorivka şi Oceretine. De la începutul nivaziei la scară largă, în regiunea Doneţk, ruşii au ucis 1.930 de civili şi au rănit alţi 4.814. Acest bilanţ nu include victimele ostilităţilor din Mariupol şi Volnovaha.

content-image

UPDATE 21 aprilie, ora 09.15 - Oficiali americani au anunţat că următoarele livrări de echipamente şi ajutoare militare din partea Statelor Unite ar putea ajunge în Ucraina într-o săptămână. Camera Reprezentanţilor a aprobat sâmbătă un pachet de asistenţă de 60 de miliarde de dolari, ce va furniza Ucrainei muniţie şi echipamente de apărare aeriană.

UPDATE 21 aprilie, ora 08.54 - UKRINFORM: Regiunea Dnipropetrovsk, vizată de noi atacuri ruseşti

Şeful Administraţiei Militare Regionale Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, a raportat că, în noaptea de 20 spre 21 aprilie, armata rusă a tras de trei ori asupra oraşului Nikopol şi a încă două comune din regiune. "Seara târziu și în timpul nopţii, Nikopolul a fost vizat de noi atacuri. Inamicul a deschis focul folosind artileria grea de trei ori. De asemenea, a folosit două drone de atac. Au fost atacate centrul raional şi comunele Mirove și Cervonohrihorivka" - a menționat Lisak. Oficialul a precizat că au fost avariate un bloc de locuinţe cu cinci etaje, cinci case particulare, două anexe și mai multe sere.

UPDATE 21 aprilie, ora 08.28 - RBC: 950 de militari ruşi au fost ucişi în Ucraina, în luptele din ultimele 24 de ore (armata ucraineană)

Statul Major al Forţelor Armate ucrainene informează, în raportul de duminică dimineaţă, că armata rusă a pierdut pe frontul din Ucraina încă 950 de militari. Astfel, de la începutul războiului, trupele ucrainene au lichidat 459.530 de invadatori ruşi. De asemenea, armata Ucrainei a doborât 348 de avioane și 325 de elicoptere rusești. Au mai fost distruse 7.229 (+16) de tancuri ale armatei ruse, 13.896 (+23) de vehicule blindate, 11.719 (+41) sisteme de artilerie, 767 (+4) de sisteme de apărare antiaeriană, 1.046 de lansatoare multiple de rachete, 15.785 (+68) de vehicule și cisterne transportatoare de combustibil, 26 de nave, 1 submarin, 9.379 (+38) de drone, 2.115 (+6) rachete de croazieră și tehnică specială (1.928).

content-image

UPDATE 21 aprilie, ora 08.00 - Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a salutat decizia Camerei Reprezentanților din SUA de a aproba un nou pachet de ajutor pentru Ucraina și a remarcat că acest pas este o manifestare a sprijinului transatlantic pentru Kiev în lupta sa împotriva agresiunii ruse. "Salut votul de astăzi (sâmbătă, n.r.) din Camera Reprezentanților a SUA. Ucraina va avea sprijinul transatlantic de care are nevoie pentru a se opune agresiunii ruse" - a scris Josep Borrell pe reţeaua X.

UPDATE 21 aprilie, ora 07.49 - Președintele Consiliului European, Charles Michel, a numit aprobarea de către Camera Reprezentanților a SUA a proiectului de lege privind ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina drept un semnal clar către Kremlin cu privire la continuarea sprijinului pentru Kiev. Într-un mesaj postat pe contul său de X, Michel a salutat votul din Camera Reprezentanților cu privire la "importantul pachet de ajutor mult așteptat pentru Ucraina". "Acest lucru trimite un semnal clar Kremlinului: cei care cred în libertate și în Carta ONU vor continua să sprijine Ucraina și poporul său" - a scris Michel.

UPDATE 21 aprilie, ora 06.03: Motivul pentru care soldații ucraineni preferă să folosească puști din epoca sovietică în detrimentul celor moderne

Un veteran american care luptă în Ucraina a declarat că soldații din unitatea sa preferă să folosească puști din epoca sovietică în detrimentul celor moderne, deoarece este mai ușor de găsit muniție, inclusiv prin preluarea acesteia de la ruși, scrie Insider.

Jonathan Poquette servește în prezent ca lunetist în Ucraina și a declarat că unitatea sa preferă puștile AK-74, care sunt încărcate cu cartușe de 5,45×39 mm.

"Motivul pentru care unitatea noastră, în special, a preferat platformele AK-74 este că acest sistem de armament este abundent pentru ucraineni și ruși".

Continuarea aici

content-image

UPDATE 21 aprilie, ora 04.44: Zelenski, recunoscător pentru aprobarea ajutorului militar de către SUA

Preşedintele Zelenski s-a declarat recunoscător pentru aprobarea ajutorului militar de către Camera Reprezentanţilor, informează Rador Radio România.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat sâmbătă recunoștința pentru adoptarea de către Camera Reprezentanților SUA a unui proiect de lege privind ajutorul militar pentru țara sa și a spus că asistența va salva vieți și „aduce un final just” războiului cu Rusia.

Continuarea aici

content-image

UPDATE 21 aprilie, ora 03.00: Kremlinul, avertisment dur după ajutorul trimis Ucrainei de SUA: 'Va omorî şi mai mulţi oameni'

Ajutorul american de aproape 61 de miliarde de dolari aprobat sâmbătă de Camera Reprezentanţilor din SUA "va omorî şi mai mulţi ucraineni din cauza regimului de la Kiev", a denunţat Kremlinul după vot, relatează AFP.

"Decizia de a oferi ajutor Ucrainei era aşteptată şi previzibilă. Va îmbogăţi şi mai mult Statele Unite ale Americii şi va ruina şi mai mult Ucraina, omorând şi mai mulţi ucraineni din cauza regimului de la Kiev", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă de ştiri de stat TASS, titrează Agerpres.

Continuarea aici

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.