Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

LIVE TEXT & VIDEO - Război în Israel: Netanyahu a întrerupt brusc negocierile de pace

AI
razboi israel

Israelul a trimis negociatori pentru discuţii privind armistiţiul la Cairo, aşa cum a cerut preşedintele american Joe Biden, dar aceştia nu s-au întors pentru continuarea discuţiilor deoarece cererile Hamas erau "iluzorii", a declarat sâmbătă premierul Benjamin Netanyahu, relatează Reuters.Netanyahu a mai spus că Israelul nu va ceda în faţa "dictaturilor internaţionale" în ceea ce priveşte un acord cu palestinienii privind un stat palestinian, care, potrivit acestuia, poate fi obţinut doar prin negocieri directe, fără condiţii prealabile.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din IsraelRaid israelian în Cisiordania: doi palestinieni au fost ucişi, dintre care un cadru al unui grup armat

UPDATE 18 februarie, 0ra 21.30:Raid israelian în Cisiordania: doi palestinieni au fost ucişi, dintre care un cadru al unui grup armat

Doi palestinieni, dintre care un cadru al unui grup armat, au fost ucişi duminică în timpul unui raid israelian în nordul Cisiordaniei ocupate, au anunţat surse concordante, informează AFP.

Armata israeliană a confirmat moartea, în timpul acestei operaţiuni, a unui bărbat pe care ea venise să-l aresteze, "căutat de multă vreme".

Acest raid, întreprins în tabăra de refugiaţi din Tulkarem, intervine într-un context de puternice tensiuni şi de amplificare a violenţelor în teritoriul palestinian, după atacurile Hamas întreprinse pe 7 octombrie în Israel şi declanşarea războiului în Fâşia Gaza.

Duminică, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a estimat că tensiunile din Cisiordania, inclusiv înmulţirea atacurilor coloniştilor israelieni împotriva palestinienilor, constituie "adevăratul obstacol" pentru o soluţie cu două state între israelieni şi palestinieni.

Doi bărbaţi, de 19 şi respectiv 36 de ani, au fost ucişi cu focuri de armă în urma unui raid întreprins de forţele israeliene în tabăra de refugiaţi din Tulkarem, una dintre cele mai mari din regiune, a anunţat Ministerul Sănătăţii al Autorităţii palestiniene din Cisiordania.

Cel puţin alte cinci persoane au fost rănite în timpul acestei operaţiuni, a anunţat la rândul său Semiluna Roşie palestiniană.

Armata israeliană a anunţat că forţele sale erau venite să-l aresteze pe Mohammed Oufi, suspectat că "a participat la atacuri împotriva forţelor israeliene şi la asasinări de persoane suspectate de colaborare cu ele la Tulkarem".

"Terorişti au deschis focul şi au lansat explozivi asupra forţelor israeliene, care au replicat", ucigându-l pe suspect care era "înarmat", a adăugat armata israeliană, precizând că un poliţist israelian "a fost rănit grav şi spitalizat".

Într-un comunicat, brigăzile Martirilor Al-Aqsa, ramura militară a Fatah, mişcarea preşedintelui Autorităţii palestiniene Mahmoud Abbas, au salutat "sacrificiul" celor doi palestinieni, precizând că Mohammed Oufi era unul dintre cadrele lor în regiune.

Din 7 octombrie, armata israeliană şi-a intensificat operaţiunile pe care le întreprinde aproape zilnic în Cisiordania, cu obiectivul afişat de a destructura acolo reţelele legate de Hamas şi de alte grupări armate palestiniene.

UPDATE 18 februarie, 0ra 19.50:"Ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza nu este un război, este un genocid", acuză Lula

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a acuzat duminică Israelul de comiterea unui "genocid" împotriva palestinienilor din Fâşia Gaza, făcând o paralelă cu exterminarea evreilor de către regimul lui Hitler, relatează AFP.

"Ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza nu este un război, ci un genocid", a declarat presei Lula la Addis Abeba, unde participă la un summit al Uniunii Africane.

"Acesta nu este un război al soldaţilor împotriva soldaţilor. Este un război între o armată foarte bine pregătită şi femei şi copii", a adăugat liderul brazilian. "Ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza cu poporul palestinian nu s-a mai întâmplat în niciun alt moment al istoriei. De fapt, s-a întâmplat deja: când Hitler a decis să-i ucidă pe evrei", a subliniat el.

Acestea se numără printre cele mai virulente comentarii făcute vreodată cu privire la conflictul actual dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas de către Lula, o voce proeminentă din Sud, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a G20.

Liderul în vârstă de 78 de ani a condamnat atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, numindu-l în acelaşi timp un act "terorist". Însă, de atunci, el a criticat puternic campania militară a Israelului.

AMBASADORUL BRAZILIAN A FOST CONVOCAT

Premierul israelian Benyamin Netanyahu a reacţionat dur, denunţând remarcile "ruşinoase şi grave" şi convocându-l luni pe ambasadorul brazilian în Israel, în timp ce ministrul său al apărării, Yoav Gallant, a acuzat Brazilia că "susţine" Hamas.

"Comentariile preşedintelui brazilian sunt ruşinoase şi grave" şi "am decis, împreună cu ministrul de externe Israel Katz, să îl convoc imediat pe ambasadorul brazilian în Israel pentru a-l mustra cu fermitate", a fost reacţia premierului israelian Benjamin Netanyahu în cursul după-amiezii.

"Aceasta este o încercare de a banaliza Shoah şi de a submina poporul evreu şi dreptul Israelului de a se apăra. Compararea Israelului cu Holocaustul nazist şi cu Hitler depăşeşte linia roşie", a adăugat Netanyahu într-un comunicat. Israelul luptă pentru apărarea sa şi pentru a-şi asigura viitorul până la victoria completă şi face acest lucru în conformitate cu dreptul internaţional", a conchis el.

"Brazilia a fost de partea Hamas de ani de zile. Preşedintele Lula susţine o organizaţie teroristă care comite un genocid (...) şi, prin aceasta, aduce oprobriul asupra poporului său şi încalcă valorile lumii libere", a declarat ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, la X.

UPDATE 18 februarie, 0ra 18.10:Hamas salută apelul Uniunii Africane pentru încetarea focului în Gaza după summit

Hamas a salutat declarația emisă de cel de-al 37-lea summit al Uniunii Africane, desfășurat în capitala Etiopiei, Addis Abeba.

Gruparea palestiniană a declarat că declarația a cerut "încetarea agresiunii împotriva poporului nostru, a politicii de pedeapsă colectivă, a crimei de genocid, ridicarea asediului și respectarea deciziilor Curții Internaționale de Justiție în ceea ce privește Fâșia Gaza".

"Sperăm că se va traduce în măsuri practice din partea tuturor țărilor africane prietene, într-un mod care să contribuie la oprirea agresiunii și a războiului de exterminare împotriva poporului nostru palestinian din Fâșia Gaza", a declarat Hamas într-un comunicat.

"De asemenea, facem apel la ruperea tuturor legăturilor cu entitatea sionistă criminală și la susținerea luptei poporului nostru palestinian până când acesta își va realiza drepturile naționale legitime, mai ales înființarea statului palestinian cu Ierusalimul drept capitală."

Președintele Comisiei Uniunii Africane, Moussa Faki, a condamnat atacurile asupra palestinienilor din Gaza ca fiind "fără precedent în istoria omenirii".

UPDATE 18 februarie, 0ra 16.07:Poliția israeliană a sigilat o casă palestiniană din Ierusalimul de Est înainte de demolare

Autoritățile israeliene din Ierusalimul de Est ocupat au sigilat locuința unui bărbat palestinian care ar fi comis vineri după-amiază un atac armat în sudul Israelului, ucigând doi israelieni.

Măsura vine înaintea planurilor de demolare a locuinței lui Fadi Jamjoum, din tabăra de refugiați Shu'fat, o măsură pe care grupurile de drepturi israeliene și palestiniene o numesc un act de pedeapsă colectivă.

Jamjoum a fost împușcat mortal la intersecția ar-Ram din Ierusalimul de Est ocupat.

Într-o declarație pe canalul lor Telegram, poliția a mai spus că a confiscat conținutul casei și mobilierul.

UPDATE 18 februarie, 0ra 15.07: Răsturnare de situație: Netanyahu respinge violent varianta lui Joe Biden

Continuarea AICI

content-image

UPDATE 18 februarie, 0ra 13.45: Spitalul din Khan Younis nu mai este funcțional

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că cel mai mare spital din sudul Gazei nu mai este funcţional, după un raid al forţelor israeliene. Şeful OMS, Tedros Ghebreyesus, a spus că o echipă a organizaţiei nu a reuşit să intre în spitalul Nassar din Khan Younis, pentru a evalua condiţiile în care sunt trataţi cei 200 de pacienţi rămaşi.

content-image

UPDATE 18 februarie, 0ra 09.50: Acțiune neașteptată a americanilor: SUA se opun prin veto încetării războiului din Orient

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite va supune la vot, probabil marţi, un nou text, la cererea Algeriei, prin care se solicită o încetare imediată a focului în războiul dintre Israel şi Hamas, susţin mai mulţi diplomaţii, un demers la care Statele Unite au anunţat că se vor opune prin veto, informează News.ro.

Continuarea AICI

content-image

UPDATE 18 februarie, ora 8.10: Rezoluția planificată a Consiliului de Securitate al ONU îndeamnă la un armistițiu "imediat" și la eliberarea ostaticilor: Raport

Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU solicitată de Algeria și care ar urma să fie votată în curând urmărește un armistițiu "imediat" în Gaza, potrivit unor surse diplomatice citate de agenția de presă AFP.

Ultima versiune a textului, consultată sâmbătă de AFP, "cere o încetare imediată a focului umanitar care trebuie respectată de toate părțile", a precizat agenția.

De asemenea, "respinge strămutarea forțată a populației civile palestiniene" și "cere eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor", a adăugat AFP.

Anterior, ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a emis o declarație în care a răspuns la informațiile potrivit cărora Algeria intenționează să supună rezoluția la vot marți.

"În cazul în care va fi supusă la vot în forma în care a fost redactată, nu va fi adoptată", a declarat Thomas-Greenfield.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.