Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Parlament, că Viorica Dăncilă a avut ”o prestație foarte bună la Bruxelles” și că oficialii cu care s-a întâlnit premierul au înțeles totuși că în România ”adevărul este altul decât cel care e prins în toate materialele mincinoase” trimise PE, scrie Mediafax.
”Doamna prim-ministru a avut o prestație foarte bună la Bruxelles. Din fericire eu am putut să știu ce s-a întâmplat acolo, inclusiv la întâlnirea din grupul social-democrat. A avut discuții foarte serioase cu toți cu care s-a văzut și eu cred că majoritatea celor cu care s-a întâlnit au înțeles totuși că în România adevărul este altul decât cel care e prins în toate materialele mincinoase și manipulatoare din ultima perioadă, care au fost transmise în permanență în Parlamentul European”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat despre prestația Vioricăi Dăncilă în timpul vizitei de lucru de la Bruxelles.
Europarlamentarul Cătălin Ivan a scris, miercuri, pe Facebook, că premierul Viorica Dăncilă a spus în dezbaterea din grupul socialist din PE că la protestele din 10 august „jandarmerița a fost bătută cu bestialitate de protestanți”.
„Tocmai am aflat de la Viorica Dăncilă, în plenul Grupului S&D, că jandarmerița a fost ”, a scris, miercuri, pe Facebook, europarlamentarul Cătălin Ivan.
El a adăugat că speră ca traducătorii să fi înțeles că premierul a vrut să spună „protestatari”.
„Sper că traducătorii au înțeles că este vorba de protestatari. Să nu intrăm într-un conflict religios”, a precizat Ivan.
Viorica Dăncilă a participat, miercuri la Bruxelles, la reuniunea grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, premierul discutând cu aceștia despre protestele din 10 august și reforma în domeniul justiției în România, informează Guvernul.
Manfred Weber, liderului grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE), s-a declarat "foarte îngrijorat" de situaţia din România, observând că Guvernul înregistrează regrese în combaterea corupţiei şi cerându-i premierului Viorica Dăncilă să ofere explicaţii în Parlamentul European.
Comentează