Liviu Dragnea anunţă instituţiile care nu sunt prinse în Legea salarizării

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 03-04-2017

Actualizat: 03-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

BNR şi ASF sunt singurele două instituţii cărora nu li se va aplica legea salarizării unice, a anunţat Liviu Dragnea la Antena 3. El a spus că, în urma consultărilor cu Comisia Europeană, s-a ajuns la concluzia că cele două instituţii trebuie să aibă salarii apropiate de instituţiile similare din UE. Dragnea a mai spus că proiectul legii salarizării unice a bugetarilor e gata, urmând să fie depus ca iniţiativă legislativă în Parlament, cu semnăturile tuturor membrilor coaliţiei de guvernare.

Dragnea a mai spus că bugetarul cu cel mai mare salariu va fi preşedintele României, urmat de premier şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri