Liviu Dragnea, noi justificări în privinţa legii antidefăimare: 'Numai informaţii false'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 13-02-2016

Actualizat: 13-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liviu Dragnea are o nouă reacţie în privinţa legii propuse chiar de către el, cea a antidefăimării. Şeful PSD continuă să susţină că este vorba despre ceva benefic şi binevenit pentru România şi pune la zid partidele de dreapta care, după opinia lui, sunt de vină pentru valul de reacţii negative asupra acesteia.

"Legea privind susținerea toleranței a stârnit un val de injurii la adresa mea. Timp de câteva zile, vocea rațiunii s-a făcut auzită cu mare greutate. Nu-i treaba mea să cercetez cât a fost incitare, diversiune, manipulare și cât reacție sinceră. S-o facă alții. Mă încearcă însă o tristețe văzând că nimeni nu a avut răbdarea să citească noile modificări ale legii, și aproape toți cei care m-au insultat au facut-o preluând, ca un ecou, informații false cu privire la libertatea de exprimare. Aceste informații false au fost puse în circulație de partidele de dreapta și, spre surprinderea mea, chiar de canale media care au ignorat pur și simplu realitatea și au intrat în logica de campanie electorală.

Vezi şi: Alertă în Franţa după un jaf armat la un cazino: Zeci de victime

Oricum ar sta lucrurile, ceea ce contează este textul legii și valorile pe care le promovează. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut această lege, cu riscul de a se expune valului de injurii. Le mulțumesc în mod special celor care, deși nu mă simpatizează deloc și nu votează cu PSD, au avut tăria să spună că legea inițiată de mine nu aduce niciun prejudiciu societății românești. Asemenea oameni, capabili să se ridice deasupra conflictelor de moment și a partizanatelor politice, sunt o sursă importantă de încredere", a spus Dragnea pe facebook.

Vezi şi: Totul despre bacteria care a ucis un bebeluş: Cum se transmite şi cum putem preveni o tragedie

Şeful PSD spune că legea lui a fost răstălmăcită şi că cine doreşte să afle cu adevărat litera acesteia, să o citească. "Sper că vom ști să învățăm ceva din lucrurile neplăcute care s-au întâmplat. Una dintre lecții este că prejudecățile politice, cum este aceea că Liviu Dragnea sau PSD sunt apărătorii comunismului, conduc inevitabil la răstălmăciri și la greșeli dureroase, afectându-i în final pe cetățeni. O altă lecție este datoria elementară de a ne informa înainte să aruncăm cu piatra. Le mulțumesc tuturor celor ce s-au exprimat, fiecare după cum a putut, în legătură cu această lege. E dovada ca libertatatea și demnitatea preocupă societatea românească într-o măsură sănătoasă. Societatea își măsoară, din când în când, limitele de expresie și de toleranță. Iar această lege ne ajută, la urma urmei, să devenim mai toleranți", a încheiat şeful social-democraţilor.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri