Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, la Parlament, după ce USR i-a cerut demisia din fruntea Camerei Deputaților în urma deciziei CCR pe Codul Penal, că formațiunea condusă de Dan Barna trebuie să dea explicații „la faptul că au avut finanțare ilegală în anumite campanii”.
„Deocamdată, Parlamentul României rămâne în această structură, chiar dacă nu convine USR. Am înţeles, până când acest partid de extremă dreaptă, acest partid radical, USR, va rămâne singur în România şi să aibă o conducere dictatorială, pentru că asta este esenţa atitudinii lor, o activitate parlamentară, o activitate de conducere fără niciun fel de dialog şi doar prin forţă şi prin duritate, până atunci, parlamentarismul există, pentru că este esenţa democraţiei. Deocamdată ei trebuie să dea răspunsuri la faptul că au avut finanțare ilegală a partidului în anumite campanii. Sigur că acum au protecţie din partea organelor statului, dar la un moment trebuie să dea răspuns şi la întrebarea asta, cineva s-o găsi, vreun procuror, în România, vreodată, ca să lămurească şi aceste lucruri, pentru că vorbim de ilegalităţi.”, a declarat, vineri, la Parlament, liderul PSD, Liviu Dragnea.
Citește și: Lovitură de teatru în privinţa decesului lui Ilie Balaci! Lorena Balaci face o dezvăluire incredibilă
El a adăugat că nu a auzit USR „înjurând” când CCR a declarat neconstituționale articole din codurile penale susținute de fostul ministru al Justiției, Monica Macovei.
„În ceea ce priveşte decizia Curţii Constituţionale, aşteptăm motivarea. Nu i-am auzit urlând, nu i-am auzit criticând sau înjurând, sau ţipând în toată perioada în care Codurile penale adoptate şi susţinute, elaborate de Monica Macovei şi acoliţii au avut deja peste 150 de articole declarate neconstituţionale, articole pe care mii de oameni din România au suferit şi suferă în continuare. Deocamdată Parlamentul României rămâne în această structură, chiar dacă nu convine USR-ului”, a precizat Dragnea.
Citește și: EXCLUSIV Cât a costat operația președintelui Klaus Iohannis – Reacția Spitalului Militar .
Comentează